AJOFM Alba: 4976 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, în primele unsprezece luni ale anului 2020
AJOFM Alba: 4976 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, în primele unsprezece luni ale anului 2020
Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare, prin intermediul AJOFM Alba în primele unsprezece luni ale anului 2020, au fost încadrate în muncă 4976 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 noiembrie 2020, 1850 au peste 45 de ani, 1494 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1181 au între 25 și 35 de ani, iar 451 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 36 tineri NEET).
Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (2713), numărul femeilor fiind de 2263.
În funcţie de rezidenţă, 2403 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 2573 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe persoane au studii gimnaziale (1670), profesionale (1413), liceale (1596), 297 fiind cu studii universitare.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Alba în primele unsprezece luni ale anului 2020, 3542(71,32%) persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”
În primele unsprezece luni ale anului 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 14.497 persoane.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU cu degajare de fum la Aiud, la subsolul unui bloc: Intervin pompierii cu trei autospeciale
INCENDIU cu degajare de fum la Aiud, la subsolul unui bloc: Intervin pompierii cu trei autospeciale Un incendiu a izbucnit luni seara, la Aiud, în subsolul unui bloc de pe strada Ecaterina Varga. Au intervenit pompierii cu trei autospeciale. Citește și: VIDEO INCENDIU la un stâlp de electricitate de pe strada Lucian Blaga din Alba […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 16 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale