Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba: Zeci de concurenți din întreaga țară, înscriși la concursul on-line „Colindul din casa ta”
Zeci de concurenți din întreaga țară s-au înscris, în această perioadă, la concursul on-line de interpretare a colindelor românești „Colindul din casa ta”.
Concursul a fost organizat de Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și s-a adresat tuturor celor care iubesc tradițiile și colindele românești, concurenții fiind provocați să se filmeze în timp ce interpretează o colindă tradițională, iar înregistrarea să o transmită instituției.
Potrivit regulamentului concursului, concurenții au trebuit să aleagă una dintre cele trei colinde tradiționale puse la dispoziție de organizatori, colinde culese din județul Alba și interpretate de Grupul vocal „Muguri de Tezaur” și Leontina Fărcaș. Ulterior, concurenților li s-a recomandat să poarte haine populare românești și să se înregistreze în timp ce interpretează colindul într-un loc special din casă, lângă bradul de Crăciun sau în alt decor specific sărbătorilor de iarnă.
„Colindul din casa ta este dovada că putem păstra tradițiile românești, chiar dacă trebuie să respectăm regulile stricte impuse din cauza pandemiei COVID – 19. Pe această cale transmitem felicitări sincere tuturor celor care s-au înscris în concursul nostru dovedind că iubesc colindele și tradițiile specifice Crăciunului.
Ne-au arătat că locul cel mai bun pentru a colinda este acasă, lângă cei dragi, în siguranță. Vă urăm tuturor sărbători binecuvântate și sperăm să ne revedem cu drag, în 2021, în concertele și evenimentele culturale pe care vi le pregătește echipa Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Cele mai bune interpretări din cadrul concursului „Colindul din casa ta” pot fi vizionate pe pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, accesând link-ul următor:
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1849747568509040&id=173204689496678
Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba a organizat, în această perioadă, o serie de evenimente prin care promovează tradițiile românești specifice Sfintei Sărbători a Crăciunului. Unele dintre evenimentele culturale au fost organizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și cu Uniunea Artiștilor Interpreți de Folclor Muzical din România.
Din cauza pandemiei, toate manifestările se desfășoară ON LINE, fără public, cu respectarea celor mai stricte măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Proiectul „Două mâini pot salva o viață! Fii eroul meu!”: Încheierea protocolului de colabroare a Muncipiul Alba Iulia, ISJ Alba și Școala Postliceală Sanitară Alba Iulia, pe masa consilierilor locali
Proiectul „Două mâini pot salva o viață! Fii eroul meu!”: Încheierea protocolului de colabroare a Muncipiul Alba Iulia, ISJ Alba și Școala Postliceală Sanitară Alba Iulia, pe masa consilierilor locali Un buget de 70.000 de lei a fost alocat pentru proiectul „Două mâini pot sala o viață! Fii eroul meu”, care prevede programe educaționale de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Rețea de canalizare în Dumitra și zona industrială din Sântimbru: Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba