Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Medic infecționist: În Marea Britanie s-au vaccinat un milion de oameni și nu a existat nicio reacție adversă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Adrian Marinescu,medic infecționist la Institutul Matei Balș, unde primele cadre medicale vor fi vaccinate duminică, spune că vaccinul împotriva COVID-19 este sigur și eficient, chiar dacă a fost dezvoltat într-o perioadă scurtă. El dă exemplul Marii Britanii, care a început deja campania de vaccinare și unde nu au fost rapoortate reacții adverse notabile.

„A fost obținut într-un timp scurt vaccinul, dar s-a obținut un vaccin cât se poate de sigur. Din datele pe care le avem acum sunt mai puține reacții adverse decât la majoritatea vaccinurilor de pe piață. E vorba de eficiență, peste 90-95%”, a subliniat dr. Adrian Marinescu.

„Din cei care s-au vaccinat în Marea Britanie – și avem probabil un milion de oameni, nu a existat nicio reacție adversă notabilă care să pună probleme. În afară de cele locale și cele imediate, care au durat câteva zile. Este foarte important”, a spus Adrian Marinescu.

„Contraindicația clară și care are dovezi în spate se referă la o alergie severă, la dovada clară că a existat un șoc anafilactic în trecut, nu vorbim de simple alergii. Doar cei care au alergii importante, doar în cazul lor va fi vorba de prudență. Poate în cazul celor cu alergii severe se va afce doar o administrare, riscul ar fi mai mare la rapel”, a explicat el.

Medicul spune că vaccinul făcut într-o singură doză, fără rapel, este eficient, chiar dacă nu în aceeași măsură ca în cazul administrării în 2 doze.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E oficial! Au fost devansate alegerile prezidențiale

Ziarul Unirea

Publicat

în

E oficial! Au fost devansate alegerile prezidențiale Legea care prevede vă alegerile pentru Preşedintele României să fie organizate cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de Preşedinte al României a fost promulgată, marți de Klaus Iohannis. Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 5 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea