Peste 180 de polițiști din Alba vor fi zilnic la datorie în zilele de sărbători. RECOMANDĂRILE lor
În medie, peste 180 de polițiști vor fi zilnic la datorie în aceste zile de sărbătoare, astfel încât cetățenii să petreacă Nașterea Domnului în liniște și siguranță.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor fi la datorie, în perioada Crăciunului, pentru asigurarea ordinii și siguranţei publice, prevenirea faptelor antisociale, menținerea fluenței și siguranței traficului rutier, precum și pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfășoare în condiții de siguranță peste 180 de poliţişti, vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi vor interveni rapid la sesizările privind comiterea unor fapte antisociale.
Din totalul poliţiştilor, 107 sunt de la structurile de ordine publică, 35 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Pentru desfășurarea activităților de menținere a ordinii și liniștii publice, a celor de prevenire a evenimentelor rutiere negative și asigurare a fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi ¬¬¬¬zilnic, peste 90 de autospeciale și 12 aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.
Pentru prevenirea evenimentelor negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, recomandă:
• Evitaţi persoanele agresive sau în stare de ebrietate. Dacă intrați în altercații cu acestea, nu faceți decât să vă îngreunați situația.
• Nu vă afişați în public cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra voastră pentru a nu deveni o ţintă sigură pentru răufăcători.
• Nu luaţi asupra voastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate. Mai bine ați folosi cardul bancar la cumpărături, în cazul în care dețineți unul.
• Nu lăsaţi niciodată în autoturism bani sau alte documente importante.
• Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice și folosiţi centura de siguranţă.
• În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.
Reguli care trebuie respectate de toți cetățenii în contextul pandemiei de COVID-19:
• Purtați masca de protecție!
• Păstrați o distanță de minim 2 metri față de alte persoane!
• Spălați-vă des pe mâini cu apă și săpun sau folosiți dezinfectant!
• Curățați și dezinfectați zilnic suprafețele care sunt atinse frecvent!
• Sunați la numărul unic de urgență 112 în cazul în care apar simptome specifice, precum tuse, febră, dificultăți de respirație, durere în gât.
• Pentru a vă informa cu privire la virusul SARS-CoV-2 sunați la numărul TELVERDE 0800 800 358.
• Respectați toate celelalte măsuri dispuse de autorități în contextul prelungirii stării de alertă pe teritoriul României.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
10-11 mai 2024: Campanie de sterilizare GRATUITĂ a câinilor la Cugir. Cum se fac programări
10-11 mai 2024: Campanie de sterilizare GRATUITĂ a câinilor la Cugir. Cum se fac programări Primăria orașului Cugir organizează în zilele de 10 și 11 mai o campanie de sterilizare gratuită a câinilor de pe raza localității. Citește și: Primăria Cugir concesionează Serviciul Public de gestionare a câinilor fără stăpân: Licitația de peste jumătate de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Superstiții, obiceiuri și tradiții în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare – credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii