Ex-uniristul Nicolae Stanciu, pe locul al treilea în topul celor mai buni fotbaliști români din 2020!
Nicolae Stanciu (Slavia Praga) a ieșit pe locul al treilea în tradiționala anchetă a Gazetei Sporturilor, în topul celor mai buni fotbaliști români din 2020. Internaționalul român în vârstă de 27 de ani s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului (cu 9.5 puncte în clasamentul general), după Denis Man (FCSB) -25 de puncte și Ciprian Deac (CFR Cluj) – 18 puncte.
Stanciu a devenit campion în Cehia, cu Slavia Praga, iar prestațiile sale în stagiunea anterioară i-au adus trei premii individuale: cel mai bun străin, mijlocaș și pasator din campionat, bifând practic cel mai bun sezon din carieră.
Fotbalistul lansat în fotbal de Unirea Alba Iulia a ieșit al treilea în topul oficialiilor Ligii 1, pe locul al 4-lea în secțiunea rezervată cititorilor, pe locul al treilea la nominalizările jurnaliștilor de la GSP și pe poziția a 5-a la votul căpitanilor din Liga 1.
Anul trecut Nicolae Stanciu a fost tot pe podium, pe locul al treilea, după Ionuț Radu (Genoa) și George Pușcaș (Inter Milano). În 2016, fotbalistul albaiulian s-a situat pe locul secund, după Denis Alibec, devansându-l pe R. Marin.
Campion în România cu FCSB în 2014 și în 2015, câștigător al titlului în Belgia cu Anderlecht (în 2017), fotbalistul din Alba a reușit să cucerească trofeul în Cehia, în 2020, la primul sezon în tricoul Slaviei Praga
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, calificare în semifinalele Diviziei A1, după două victorii cu CSM Târgoviște Volei Alba Blaj s-a calificat în „careul de ași” al Diviziei A1, după două partide adjudecate în „Alba Blaj” Arena, cu CSM Târgoviște. În a doua confruntare scorul a fost 3-1 (25-15, 23-25, 27-25, 25-15), cu multe emoții pentru echipa din […]