Rămâi conectat

Curier Județean

Alegeri parlamentare 2020: Mesajul prefectului Nicolae Albu pentru cetățenii județului Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Suntem înaintea zilei de 6 decembrie 2020, zi în care cetățenii cu drept de vot din județul Alba, ne alegem pentru 4 ani, parlamentarii.

Chiar dacă trecem printr – o perioadă marcată de pandemie, toate autoritățile și instituțiile publice implicate în organizarea alegerilor parlamentare am luat toate măsurile necesare exercitării votului în siguranță. În acest sens, s-au alocat toate resursele materiale, logistice și umane, prioritatea noastră principală reprezentând-o siguranța și sănătatea cetățenilor.

Cu toții vom vota în siguranță, dacă respectăm regulile de protecție sanitară stabilite de către specialiști.
Trebuie să avem în vedere respectarea unor cerințe minime: purtarea măștii de protecție de către participanții la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot, asigurarea distanțării fizice de minimum 1 metru între participanții la procesul electoral, dezinfecția mâinilor periodic, și după fiecare contact direct cu alte persoane.

În ceea ce privesc persoanele aflate în izolare sau carantină, persoanele netransportabile sau cele care din motive de boală nu se pot deplasa la sediul secției de votare, acestea pot vota prin intermediul urnei mobile conform prevederilor Deciziei B.E.C. nr.40/2020.

Cu gândul la generațiile ce ne urmează, mâine, fiecare dintre noi, cei cu drept de vot, vom hotărî calea democrației în țara noastră.

Astfel, fac un apel cald către dumneavoastră, ca în primul rând să respectaţi îndrumările și indicaţiile autorităţilor.

Depinde doar de noi să dăm dovadă de responsabilitate și am certitudinea că procesul electoral se va desfășura în condiții de siguranță pentru toții participanții, atât organizatori, cât și alegători.
În calitate de prefect al județului Alba, vă asigur că am depus toate eforturile pentru ca alegerile parlamentare din acest an să se desfășoare în cele mai bune condiții și în maximă siguranță.

Prefect
Nicolae Albu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Primăria Alba Iulia, contribuție de 350.000 de lei la Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă în anul 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, contribuție de 350.000 de lei la Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă în anul 2025 Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de luni, 12 mai 2025 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea contribuției Municipiului Alba Iulia la Asociația Grupul de Acțiune Locală […]

Citește mai mult

Curier Județean

9-10 mai 2025 | Peste 1.000 de persoane și mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Amenzi de aproape 80.000 de lei și 11 permise reținute

Ziarul Unirea

Publicat

în

9-10 mai 2025 | Peste 1.000 de persoane și mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Amenzi de aproape 80.000 de lei și 11 permise reținute În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat din Daia Română REȚINUT după ce a fost prins băut la volan în Petrești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbat din Daia Română REȚINUT după ce a fost prins băut la volan în Petrești Polițiștii Secției de Poliție Rurală Sebeș au luat, sâmbătă, 10 mai 2025 măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Daia Română, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea