VIDEO| Gabriel Pleșa s-a ținut de cuvânt: Sensul giratoriu provizoriu din Partoș a fost deja montat pentru fluidizarea traficului rutier
Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a discutat despre soluția găsită pentru fluidizarea traficului rutier, în urma deschiderii lotului 1 al autostrăzii A10 Sebeș – Turda, fiind folosit nodul rutier Alba Iulia Sud, de pe șoseaua Mărășești, astfel într-o ședință urgentă, autoritățile au decis amplasarea unui nou sens giratoriu pe strada Regimentul V Vânători, în Partoș.
„Într-o ședință urgentă, pentru că nu eram foarte sigur că se va face astăzi inaugurarea acestui tronson de la Sebeș la Pârâul Iovului, am hotărât cu colegii mei să facem, de astăzi, din dimineața aceasta se lucrează, va fi un sens giratoriu la intersecția străzii Regimentul V Vânători, care duce spre pod, deci strada principală din Partoș și strada Dacilor.
Era un semafor aproape la jumătatea Partoșului. Vom face acolo un sens giratoriu pentru cei care vin dinspre pasarelă, să se poată întoarce pe sens, să intre pe centura orașului, iar la giratoriu să aibă acces pe autostradă. Pentru ceilalți, accesul va fi mai facil, evident, pentru că vin și intră direct în giratoriul de pe autostradă.
Am considerat că putem fluidiza așa, pentru că dacă se cobora de pe pasarela de la Tăușor și se făcea stânga cum era până acum voie, mi-era teamă de foarte multe incidente rutiere, chiar și Poliția Rutieră a cărui aviz am luat a spus că este periculos și că au avut foarte multe evenimente în acel loc”, a declarat Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Două din cele trei izvoare de utilitate publică din Alba Iulia au apă la limita de potabilitate: „Folosirea apei de către copii și vârstnici trebuie evitată”
Două dintre cele trei izvoare de utilitate publică din Alba Iulia au apă la limita de potabilitate: „Folosirea apei de către copii și vârstnici trebuie evitată” În cursul lunii martie 2025, Laboratorul de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică Alba a examinat probe de apă de la cele trei izvoare de utilitate publică din municipiul […]