Comunicat de presă| Echipa USR PLUS pentru Senat și Camera Deputaților – oameni care pot reprezenta cu onoare și profesionalism județul Alba în Parlament (P)
Viziunea Alianței USR PLUS este să construiască, în sfârșit, o Românie fără hoție. Fără sinecuri și fără privilegii pentru aleși. Fără imunități și fără pensii speciale. Fără atentate la păduri și la mediul înconjurător. O Românie administrată cu competență și cinste.
O Românie dreaptă, modernă și dezvoltată. Bine conectată la Uniunea Europeană dar având un loc și o identitate bine definite în cadrul ei. O Românie care să învețe, alături de cetățenii ei, să se reinventeze după un moment de criză fără precedent pentru generația noastră.
Fundația pe care vom construi este garantarea unei justiții libere și independente. De aceea, una dintre primele măsuri de guvernare va fi corectarea legilor PSD anti-justiție și întărirea reglementărilor din Codul Penal.
Avem resurse, dar înainte de toate trebuie să eliminăm hoția. Eliminarea corupției e singura cale pentru refacerea școlilor și spitalelor. E calea către servicii publice decente. E trambulina pentru relansarea economică post-criză. Putem aduce bani europeni care să fie investiți cu cap – nu furați, ca până acum.
USR PLUS e singura forță politică capabilă să facă asta. Suntem cei care ne luptăm de ani de zile pentru o Românie cinstită și pentru competență în funcția publică. Suntem singurii care putem să curățăm statul de corupție – nu am fost complici la hoțiile din ultimii 30 de ani, deci nu avem nimic de pierdut.
Acesta e momentul nostru. Și ne-am pregătit pentru el cu un plan de guvernare care va schimba România rapid, în bine.
Pentru a pune în practică aceste măsuri este nevoie de oameni bine pregătiți și integri în Parlamentul României, oameni precum cei din echipa de candidați a USR PLUS din județul Alba.
Candidații alianței sunt oameni verticali în politică și în comunitate, care au reușit să demonstreze profesionalism în domeniile în care activează. Sunt antreprenori, ingineri, profesori, oameni cu profesii diferite, care iubesc Cugirul și vor să schimbe imaginea Parlamentului României și să muncească pentru a crea legi drepte și bune pentru români.
Echipa Alianței USR PLUS pentru Senatul României
Adrian Constantin SIMION
Profesor
Sunt profesor de istorie și am un doctorat obținut corect și pe merit la Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca. Locuiesc în Alba Iulia, am 39 de ani și sunt un om care mi-am dedicat viața educației și cercetării, având publicate mai multe cărți și articole de specialitate.
Am decis să candidez deoarece am luptat mereu pentru o Românie educată, corectă și fără hoție.
E timpul să schimbăm clasa politică tradițională și să trimitem în Parlamentul României oameni corecți, verticali, integri și buni profesioniști.
Vă asigur că voi reprezenta cu demnitate și onoare locuitorii județului Alba. Voi munci cu seriozitate și profesionalism pentru legi corecte și echitabile pentru toți românii.
Cosmina Maria MARIȘ
Jurist
Sunt un om nou în politică și candidez pentru Senatul României. Sunt născută în Alba Iulia, am copilărit în Munții Apuseni, la Mogoș, sunt căsătorită și am un băiețel minunat, în vârstă de 6 ani.
Sunt licențiată în Asistentă Socială și în Drept, studii completate cu un master în ,,Managementul serviciilor publice” și un curs post-universitar privind abuzurile și exploatarea copilului.
OAMENII reprezintă motivul pentru care am avut curajul să îmi depun candidatura la aceste alegeri. Oamenii ca tine care s-au săturat de impostura politică, de hoție generalizată, de modul în care politicienii tradiționali au amanetat viitorul acestei țări.
Ai CURAJ să crezi în oameni ca tine și într-o Românie fără hoție!
Daniel HEIUȘ
Economist
Am de 35 ani, sunt căsătorit și sunt tatăl unei fetițe de 2 ani. Sunt o persoană dinamică, fapt pentru care lucrez în domeniul vânzărilor de 13 ani. Sunt născut și crescut în Alba Iulia și tot aici mi-am făcut studiile liceale și universitare, fiind absolvent al Universității „1 Decembrie 1918”, Facultatea de Științe Economice.
Fac parte din generația anilor ’80, așa-numita „generație cu cheia la gât”, și, ca mulți din generația mea, m-am săturat de promisiunile neonorate ale clasei politice tradiționale. Vechile partide au eșuat. După 31 de ani nu mai avem așteptări de la ele. Progresul e prea lent cu ele la cârmă. Au distrus încrederea românilor în stat și în politică.
Am decis să candidez pentru Senatul României deoarece vreau o schimbare radicală a modului în care se guvernează România. Știu că e greu, însă am încredere în colegii mei din USR PLUS că, alături de români, vom putea să construim „O Românie fără hoție”.
Emil Antoniu POPESCU
Avocat
Am 44 de ani, sunt avocat și un susținător al independenței Justiției. Sunt căsătorit și tatăl a doi copii minunați: un băiat, elev la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia și o fetiță, elevă în ciclul primar.
Candidez pentru că îmi doresc O Românie fără hoție, fără sinecuri și fără privilegii pentru aleși. Fără imunități și fără pensii speciale. O Românie administrată cu competență și cinste.Fundația pe care vom construi această României este garantarea unei justiții libere și independente. De aceea, una dintre primele măsuri de guvernare va fi corectarea legilor PSD anti-justiție și întărirea reglementărilor din Codul Penal.
Echipa Alianței USR PLUS pentru Camera Deputaților
Beniamin TODOSIU
Director general
Sunt născut în Alba Iulia, am 33 de ani și sunt un om nou în politică. Am absolvit Facultatea de Medicină Dentară, specializarea Tehnică Dentară, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.
Sunt un tânăr antreprenor, cu o afacere crescută sănătos și cu o familie frumoasă.
Am decis să mă implic pentru că îmi doresc ca băiețelul meu să crească într-o Românie fără hoție și în care penalii sunt pedepsiți, nu recompensați cu funcții publice.
Voi reprezenta cu seriozitate și profesionalism locuitorii județului Alba în Camera Deputaților.
Ioana PĂCURAR
Profesor/ traducător autorizat
Sunt un dascăl format în spiritul și cu rigurozitatea Școlii de obște de la Blaj și mă mândresc cu acest lucru: am absolvit Școala Normală „Gheorghe Șincai”, specializarea învățător-educator, după care am urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. În urma examenului de titulatură, am avut privilegiul de a lucra cu artiști în devenire, elevi ai Liceului de Arte Regina Maria din Alba Iulia. Am făcut un pas înainte în cariera mea prin promovarea examenului de titularizare în învățământul universitar, unde am ocupat poziția de asistent universitar în cadrul catedrei de litere. În prezent activez în domeniul profesiilor liberale, fiind traducător autorizat si profesor-meditator.
Vreau ca, prin implicarea mea activă, să contribui si eu, alături de colegii mei din USR PLUS, la schimbarea radicală a imaginii politicii românești, prin conturarea omului politic nou: competent, profesionist, vertical și carismatic, un adevărat apostol pentru țara și neamul său.
Mihail DAVID
Director adjunct
Am 34 de ani și lucrez în mediul privat ca director general adjunct la o firmă din domeniul transportului de marfă și logistică și de aproape 13 ani activez în voluntariat în mediul ONG.
În anul 2017 am devenit voluntar al Platformei România 100, asociația fondată de foști membri ai Guvernului Cioloș. Acolo am devenit parte a echipelor nucleu Economie și Antreprenoriat și mai târziu și în echipa nucleu Relații externe. La începutul lui 2018 am fondat prima Comunitate Locală din România, RO100 Alba Iulia, alături de încă 9 colegi.
După lansarea PLUS, am devenit membru al organizației județene Alba, organizație al cărei președinte am devenit în 2019. Sunt de asemenea membru în echipa Comisiei Naționale de Politici Publice, Economie și Antreprenoriat.
Pentru un viitor aici, acasă, pentru fiica mea, dar și al nostru al tuturor, am decis să îmi asum candidatura la Camera Deputaților din partea Alianței USR PLUS.
Gheorghe Claudiu NEMEȘ
Inginer
Am 31 de ani și sunt născut și crescut în Cugir, orașul de la poalele Drăganei. După finalizarea cursurilor Școlii Generale Nr. 3 Cugir, am absolvit Colegiul Național „David Prodan”, profilul științe sociale. La vârsta de 19 ani am pornit pe drumul dezvoltării profesionale și pe cel al antreprenoriatului în orașul care a deschis drumul spre libertate în 1989, înscriindu-mă la Facultatea de Mecanică, în cadrul Universității Politehnice din Timișoara. Aici am fost „contaminat” definitiv cu spiritul Timișoarei : civism și libertate. Lucrez în mediul privat și în 2017 am decis să fac pasul spre politică devenind membru USR.
Am decis să candidez pentru Camera Deputaților pentru că e nevoie de un suflu nou în politica românească, oameni care să poată construi „O Românie fără hoție”.
Pavel Cătălin COMAN
Student
Am 24 de ani, sunt student și angajat part-time într-o companie multinațională germană din județul Alba. După ce am absolvit liceul „Colegiul de afaceri” din Alba Iulia, am fost admis la Facultatea de Construcții de Mașini din Cluj Napoca.
Sunt un om al adevărului și nu ezit sa-l spun cu voce tare , asumându-mi atât faptele, cât si vorbele.
Am decis să candidez deoarece îmi doresc, ca mulți tineri din generația mea, o Românie fără hoție. Fără sinecuri și fără privilegii pentru aleși. Fără imunități și fără pensii speciale. Fără atentate la păduri și la mediul înconjurător. O Românie administrată cu competență și cinste.
Sunt tânăr, însă știu că pot pune umărul la dezvoltarea unei Românii drepte, moderne și care să se reinventeze după un moment de criză fără precedent pentru generația noastră.
Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale „Alianța USR PLUS”) și distribuit de operatorul economic SC UNIREA PRES SRL, portal online https://ziarulunirea.ro, Cod unic de identificare: 11200021
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția
Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția Administrația municipiului Alba Iulia, a lansat în data de 27 noiembrie 2024, licitația pe SEAP, care prevede achiziționarea a 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice inclusiv serviciu de elaboarare proiect tehnic și detalii de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 2 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!