Cum va fi VREMEA în iarna 2020-2021: Episoade de ninsori puternice, viscol şi ger care nu lipsesc din anotimpul rece
Vremea în iarna 2020 – 2021 va fi una normală, adică nu neapărat uşoară, cu posibile episoade de ninsori puternice, viscol şi ger, care nu lipsesc din nicio iarnă, a afirmat, miercuri, Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM.
„Până acum, în ultimele săptămâni, regimul de vreme a fost specific pentru sfârşitul de toamnă, astfel că ne putem aştepta ca cel puţin până la sfârşitul anului să evoluăm într-un regim normal. Repet ceea ce spun mereu: o iarnă normală în România nu este neapărat o iarnă uşoară, pentru că pot apărea episoade cu fenomene severe de viscol şi ger, care nu lipsesc din nicio iarnă, dar acestea pot fi prognozate doar cu o săptămână, maximum 10 zile în avans”, a spus Georgescu, în conferinţa online Focus Energetic.
Ea a adăugat că în minivacanţa de Sfântul Andrei şi de 1 Decembrie există posibilitatea să fie precipitaţii mixte atât la munte, cât şi în zonele joase, transmite Agerpres.
„În minivacanţa de 1 Decembrie, de vineri, vremea se va schimba de la acest aspect plăcut şi este posibil să avem un episod cu precipitaţii mixte. La munte, de acum încolo, orice episod de precipitaţii înseamnă precipitaţii mixte şi nu este exclus ca şi în zonele joase precipitaţiile să fie mixte”, a arătat reprezentanta ANM.
De asemenea, de Sărbători s-ar putea să fie zăpadă la munte, a mai spus Georgescu.
„Ne aşteptăm ca luna decembrie să evoluăm într-un regim apropiat de normal, ceea ce înseamnă că există posibilitatea ca la munte să se depună un strat de zăpadă suficient de persistent ca să îl avem de Sărbători. E greu de estimat grosimea, dacă va fi unul care să favorizeze sporturile de iarnă”, a subliniat directorul ANM.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii Perioada sărbătorilor de iarnă se aproprie cu pași repezi, iar cei mai mulți dintre româi au început să își facă planuri pentru vacanță. Urmează zile liberi pentru elevii din țară, dar și pentru angajați, deoarece structura sfârșitului de an permite apariția unor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act