COD GALBEN de NINSORI în Alba și alte 10 județe: Meteorologii anunță că stratul de zăpadă va fi consistent
Meteorologii ANM au emis o avertizare Cod galben de ninsori și vânt puternic, valabilă în Alba și alte 10 județe din țară, până sâmbătă la ora 14.00.
Potrivit ANM, sunt vizate județele Alba, Sălaj, Cluj, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș și Dâmbovița. În aceste zone se vor semnala ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului în zona montană.
În cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. Din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă și în prima parte a zilei de sâmbătă în sudul și sud-vestul Transilvaniei, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.
Avertizarea Cod galben intră în vigoare vineri, la ora 20.00, și este valabilă până sâmbătă la ora 14.00.
În restul zonelor din țară, ANM a emis o informare meteorologică, valabilă de vineri de la ora 15.00 până sâmbătă la ora 14.00.
În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar mai ales în centru, sud-vest și în zona de munte cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15-20 l/mp. La munte treptat vor predomina ninsorile.
Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Translvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.
Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice și vestice în general, cu viteze de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă rafelele vor depăși 60-70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
FOTO: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu
Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu Un apel umanitar a fost lansat pentru familia Doncea, originară din Apuseni. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu violent. Citește și: FOTO Ce mai aruncă oamenii din Alba, în Săptămâna Mare: Trei pui de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 7 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale