Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Principalele surse de infectare cu COVID-19. Statistica realizată de un medic, în urma discuțiilor cu pacienti

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara, Cristian Oancea, a precizat că cele mai importante surse de infectate cu COVID-19 sunt transportul în comun, petrecerile, in mod special ale adolescenților, și fabricile in cadrul cărora nu se respecta normele de protecție.

„În primul rând transportul în comun. În al doilea rând, petrecerile private, mai ales ale adolescenților, care le transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii nu respectă regulile, mai ales purtarea corectă a măștilor, în special cei care lucrează în fabrici.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Ignorarea acestor măsuri, în special în ultima perioadă, de către adolescenți, care au transmis acest virus în mediul familial, cei mai afectați fiind vârstnicii. Aceste 3 mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții”, a spus Oancea.

„Am avut, cel puțin la noi în zonă, multe petreceri, cu reguli care nu se respectau, și aici autoritățile locale și-au făcut datoria. Cred că ignorarea acestor măsuri și iresponsabilitatea în special a adolescenților ne duc în punctul în care suntem. Cert este că în curând, dacă nu vom fi solidari și dacă nu vom fi responsabili, o să ajungem să tratăm oamenii în ambulanță, pentru că nu mai avem unde să-i punem”, a adăugat el.

Medicul spune că, după intrarea în vigoare a noilor restricții, în această noapte, speră ca în 2 săptămâni numărul cazurilor de COVID-19 să ajungă la un platou și apoi să înceapă să scadă.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Codul rutier 2024: Regula puțin cunoscută de către șoferii cu permis categoria B. Amenda este peste 10.000 lei Legislația rutieră devine tot mai riguroasă, iar Poliția Rutieră a început să monitorizeze mai atent comportamentul conducătorilor auto pe șosele, în special în perioadele cu trafic intens, cum ar fi sărbătorile. Un detaliu frecvent ignorat de șoferii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea