Trist, singur şi umilit!

Până săptămâna trecută, credeam că Traian Băsescu este un adevărat erou al mărilor, un Horaţio Nelson al României, capabil să distrugă orice flotă (inclusiv propria flotă comercială!). Am aflat însă abia acum că: „Funcţia de preşedinte a fost cea mai mare umilinţă a vieţii mele, din 2007”. Şi pentru a nu mai lăsa loc de dubii, tot domnia sa a precizat: „Am fost un om demn, care a fost jignit de dimineaţa până seara de tot soiul de oameni, pe televiziuni, prin adunări publice!”. Probabil aici apare diferenţa, amiralul britanic a murit ca un erou naţional pe puntea vasului său „HMS Victory”, în timp ce „el comandante” al nostru a acceptat umilinţa! O umilinţă de care să recunoaştem, nu era străin, o cunoscuse din tinereţe când, „vaporean” fiind, care străbătea mările şi oceanele globului, nu acosta în portul Constanţa fără să aibă în bagaje niscaiva cafea bună, cartuşe de ţigări fine şi câteva perechi de blugi. Oare nu era umilitor să le dai câte ceva şi vameşilor pentru a închide ochii?
După Revoluţia din Decembrie 1989, fostului reprezentant Navrom la Anvers i s-a lărgit orizontul. A fost deputat, secretar de stat, ministru, primar general al Capitalei şi apoi preşedinte al României. Cu vreo opt ani în urmă, era ridicat de uriaşul val de simpatie, mulţi dintre cei care i-au strigat de curând „ieşi afară javră ordinară!”, îl aclamau cu frenezie. Ce băi de mulţime mai făcea şeful statului şi cum se mai pupa cu „cumătrul” Bercea Mondialu! I-a plăcut ipostaza şi în 2009 i-a mai ciuruit odată pe adversari. Probabil că de această perioadă a mandatului este legată umilinţa la care face referinţă, când cota de popularitate i-a scăzut dramatic. Stăm atunci şi ne întrebăm: dacă e atât de umilitor să fi şef al statului, mai putea avea familia casa din Mihăileanu, îşi mai cumpăra Ioana Băsescu apartament de un milion de euro din vânzări anterioare sau ajungea Eba în parlamentul de la Strasbourg?
Şi dacă n-a „murit” în 2007, atunci când a fost suspendat de Parlament, Băsescu a intrat în pielea nemilosului corsar, tot britanic, Francis Drake, declasând atacuri împotriva tuturor. Dar nu s-a limitat să-şi lichideze numai inamicii politici, în bătaia tunurilor sale intrând şi ziariştii incomozi, ori simpli cetăţeni care nu vedeau în persoana sa pe Zeus! Băieţii şmecheri s-au adaptat rapid la stilul băsescian, i-au cântat în strună cât era ziua de lungă şi astfel au obţinut toate avantajele politice şi materiale. N-am ţinut cont nici de interesul naţional, nici de cel de partid, nici măcar de legea bunului simţ, ajungând profitorii afacerilor cu statul.
După cum ne spune tot şeful de la Cotroceni, jignirile şi umilinţele au fost compensate de nobila misiune a funcţiei. Aceea de a fi „preşedinte al tuturor românilor”. Şi a fost şi preşedinte şi premier. Oare cine l-a putut umili atât de rău pe Traian Băsescu? „Căpşunarii” care trimit în ţară peste 3 miliarde de euro, pe lângă voturile la foc automat? De acel popor „puturos” format în mare parte din „tâmpiţi”, scoşi pe bandă rulantă din şcoli mediocre? Poate…
Dar, vorbind la modul serios, cred că cei mai umiliţi au fost „nebunii” care au rămas în ţară, atunci când nu Emil Boc, ci însăşi Băsescu-Dumnezeu a stabilt ce, cât şi de unde se taie din retribuţii. Au fost umiliţi profesorii, medicii, informaticienii, sfătuiţi că sunt liberi să plece din ţară dacă nu le convine! Au fost umiliţi pensionarii, pentru că „sunt prea mulţi” şi bugetarii, acei ” graşi” care trăiesc pe spinarea „anemicului stat român”! Nu mai vorbim de faptul că nici M.S. Regele Mihai n-a fost scutit de jignirile şi ameninţările lui Traian Băsescu!
Şi mai sunt încă doi ani, în care vom auzi alte jigniri şi umilinţe! Atunci de ce să-i plângem de milă preşedintelui?

Dumitru HENEGAR

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI