Rămâi conectat

Sport

După ce a stat sub semnul întrebării din cauza pandemiei, partida Unirea Dej – CSO Cugir se dispută vineri!

Dan HENEGAR

Publicat

în

În cele din urmă partida dintre Unirea Dej și CSO Cugir, derby-ul etapei a 8-a a Seriei a 9-a a eșalonului terț, se va juca vineri, 30 octombre, conform programării inițiale, după ce a stat câteva zile sub semnul întrebării.

Este vorba despre duelul dintre formații de pe podium, despărțite de 7 puncte, în condițiile în care echipa lui Dragoș Militaru are cu două jocuri mai puțin raportat la liderul de sub Drăgana.

Asta, dacă DSP Cluj va da avizul favorabil disputării meciului!

Dejenii vor avea însă un program infernal până la finalul sezonului, două meciul cu prima clasată urmând restanța cu CS Hunedoara (etapa a 6-a, în 4 noiembrie), o deplasare la Reghin (etapa a 9-a, 7 noiembrie), o altă restanță, cu CS Ocna Mureș (marți, 10 noiembrie, pe Stadionul “Soda”, etapa a 7-a) și runda de final a sezonului, acasă cu Sănătatea Cluj (14 noiembrie).

Conform informațiilor furnizate de site-ul www.dej24.ro, lLa retestarea după 7 zile, efectuată luni dimineața (conform protocolului medical), 12 jucători și un membru al staff-ului Unirii Dej au aflat că nu mai sunt infectați cu noul coronavirus. Alți șase sunt în continuare pozitivi, iar doi sunt incerți și s-au retestat în cursul zilei de miercuri. Conducerea clubului a anunțat deja DSP Cluj și Federația Română de Fotbal (FRF), iar jocul cu liderul Seriei a 9-a, CS0 Cugir a fost deja programat vineri după-amiază la ora 15.00, mai anunță site-ul mai sus amintit.

Formația vizitatoare are, la rându-i probleme de efectiv (M. Lupu, Itu – accidentați, Toilă și Casian – suspendați). La finele săptămânii trecute, “roș-albaștrii” au avut parte de o altă confruntare cu o formație ce a fost în pauză din cauza COVID-19, la Hunedoara, unde s-a înregistrat o remiză neverosimilă, 3-3, cu gol egalizator marcat în minutul 90+8 de portarul Florin Raț!

Vă reamintim, săptămâna trecută, întregul lot al Unirii Dej s-a testat conform calendarului de testare impus de protocolul medical de desfășurare a competițiilor (care presupune testare din două în două săptămâni). La scurt timp au venit rezultatele, iar 18 jucători și doi membri ai staff-ului tehnic au fost confirmați cu noul coronavirus, motiv pentru care s-a și amânat disputa din Alba, cu CS Ocna Mureș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, convocați la lotul național de Orientare: Vor reprezenta România la două competiții internaționale de anvergură

Ziarul Unirea

Publicat

în

Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, convocați la lotul național de Orientare: Vor reprezenta România la două competiții internaționale de anvergură Federația Română de Orientare a stabilit componența loturilor naționale care urmează să reprezinte România la două competiții internaționale de anvergură care vor avea loc în perioada imediat următoare. Astfel în perioada 14-20 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea