Angajat al Curții de Apel Alba Iulia, CONFIRMAT cu Covid-19. Precizările instituției
Un angajat al Curții de Apel Alba Iulia a fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID-19 în urma prezentării la unitatea medicală cu simptome ușoare de viroză respiratorie care au debutat în cursul zilei de vineri, 23.10.2020.
A fost declanșată ancheta epidemiologică urmând să fie aplicate în continuare măsurile recomandate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Alba, au comunicat reprezentanții instanței superioare într-un comunicat de presă.
Până în prezent niciun alt angajat al instanței nu a manifestat simptome de infectare iar colegii contacți direcți aflați în activitate și cu cel mai mare risc de infectare, au rămas în autoizolare la domiciliu, fiind înlocuiți de alți colegi prin metoda rotației personalului. Prin urmare, activitatea Curții de Apel Alba Iulia continuă fără a fi afectat programul de lucru al compartimentelor administrative sau activitatea de judecată, care se desfășoară conform programării anunțate.
Precizăm că după creșterea la nivel local a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu SARS-COV-2, prin decizia Președintelui Curții de Apel Alba Iulia nr.77/15.10.2020 la Curtea de Apel Alba Iulia și instanțele din circumscripție au fost dispuse măsuri suplimentare pentru limitarea și prevenirea răspândirii virusului, în principal prin introducerea cu prioritate a muncii la domiciliu și asigurarea desfășurării în bune condiții a activității administrativ judiciare a instanțelor prin rotația personalului care, potrivit specificului funcției, nu își pot desfășura activitatea zilnică de 8 ore la domiciliu.
Reamintim pe această cale că respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție și prevenire a infectării cu coronavirus (COVID-19) anunțate public de către Curtea de Apel Alba Iulia, care depinde în mare măsură și de conduita responsabilă a publicului din instanțe, ne va permite să trecem împreună cu bine peste această perioadă. În acest sens, ne menținem recomandările pentru publicul instanței, transmise încă de la începutul pandemiei:
Evitarea prezenței la sediul instanței, în cazul în care aceasta nu este absolut necesară și limitarea staționării în incinta Palatului Justiției doar pentru timpul strict necesar îndeplinirii obligațiilor judiciare sau profesionale;
Folosirea exclusiv a mijloacelor electronice de comunicare cu instanța, de transmitere a documentelor și de informare disponibile permanent la nivelul instanței:o e-mail ([email protected] – Registratură; [email protected] – Biroul de informare și relații publice) fax (0258810286) telefon (0258810289 – Arhivă, Registratură; 0258819877, 0746100207 Biroul de informare și relații publice)
Utilizarea aplicației informatice DOSAR ELECTRONIC pentru informare sau studierea dosarului și limitarea deplasării fizice la Arhiva instanței sau la celelalte compartimente publice;
Exprimarea acordului pentru citarea și comunicarea actelor de procedură în format electronic prin intermediul aplicației „TDS” (Trimitere Document Securizat) și eliminarea astfel integral a contactului fizic cu documentele de procedură comunicate de instanță prin intermediul serviciilor poștale;
Utilizarea exclusivă a telefonului sau adresei de e-mail pentru informare și solicitarea de lămuriri inclusiv, cu privire la măsurile aplicate în această perioadă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
LIVE VIDEO | Parada portului popular la Festivalul Internațional de Folclor din Aiud: Participă ansambluri folclorice din 9 țări
LIVE VIDEO | Parada portului popular la Festivalul Internațional de Folclor din Aiud: Participă ansambluri folclorice din 9 țări Festivalul Internațional de Folclor Aiud, a ajuns la cea de-a XII-a ediție, și se desfășoară în perioada 25- 28 iulie 2024. Municipiul Aiud este gazda a peste 300 de dansatori și interpreți, membri ai ansamblurilor folclorice […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 3 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 3 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3