VIDEO| Klaus Iohannis despre introducerea stării de urgență: „Dacă ajungem în situația să nu mai fie suficiente măsurile din starea de alertă, atunci este de evaluat”
Într-o conferință de presă, susținută de la ora 19.00, președintele Klaus Iohannis a anunțat, în premieră, că România nu va mai avea stare de urgență pe întreg teritoriul său, așa cum a fost timp de două luni în primăvară. Președintele a precizat că, dacă va fi nevoie, starea de urgență va fi impusă la nivel local sau regional.
”Comparația cu alte țări este mai complicată, nu este o definiție universal valabilă pentru starea de urgență. Ceea ce declară alta state este similar cu starea de alertă. Ea permite instituirea tuturor restricțiilor pentru a gestiona o astfel de pandemie. De aceea s-a creat lege specială pentru starea de alertă, care a fost tergiversată de PSD în Parlament, iar Guvernul a putut să ia măsurile care se impun. Nu este nevoie, acum, de stare de urgență.
https://www.facebook.com/guv.ro/videos/752090642041538/
Dacă ajungem în situația să nu mai fie suficiente măsurile din starea de alertă, atunci este de evaluat dacă se introduce local regional – național nu cred că va fi cazul – starea de urgență, a spus Iohannis.
Sursa: stiripesurse.ro hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Candidatura Dianei Șoșoacă, președinta SOS România, la la alegerile prezidențiale 2025, RESPINSĂ de BEC
Candidatura Dianei Șoșoacă, președinta SOS România, la la alegerile prezidențiale 2025, RESPINSĂ de BEC Candidatura Dianei Șoșoacă, președinta SOS România, la alegerile prezidențiale de pe 4 mai, a fost respinsă sâmbătă, 15 martie 2025, de Biroul Electorat Central. Decizia fost luată cu o majoritate de 10 voturi. Trei membri BEC au votat pentru admiterea candidaturii. […]