Nunta la care fostul șef al IPJ Bihor a fost socru mare, întreruptă de polițiști. Evenimentul avea peste 300 de invitați
În baza controalelor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, polițiștii din Oradea au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce au descoperit 350 de persoane la nunta fiului fostului adjunct al Poliției Bihor, Eugen Boc, arată ebihoreanul.ro.
Potrivit sursei citate, petrecerea a început la ora 17, iar echipajul de control, din care făceau parte polițiști, reprezentanți ai ITM și ai DSP Bihor, a descins la sala de evenimente în jurul orei 21, când deja cheful era în toi.
Potrivit ebihoreanul.ro, după ce i-au numărat pe invitați și au descoperit că la eveniment participă 350 de persoane, polițiștii i-au amendat pe patronii localului cu 15.000 de lei și au deschis dosar penal.
„În jurul orei 21.00, polițiștii oradeni s-au autosezizat că la un local de evenimente din municipiul Oradea, se desfășura un eveniment privat (nuntă) la care nu erau respectate prevederile legale privind numărul total de participanți (50 de persoane în interior/100 pe terasă), constatându-se prezența la respectivul eveniment a peste 300 de persoane”, se arată într-un comunicat al Poliției Bihor, citat de ebihoreanul.ro.
FOTO: arhiva
Sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ce facem cu ouăle vopsite rămase după Paște: Cât timp sunt sigure pentru consum Ouăle fierte și vopsite de Paște pot fi păstrate fără coajă până la 4 zile, iar cele decojite sau umplute – până la 48 de ore în frigider. Le puteți folosi în salate, gustări sau puteți face o tartă italiană de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 7 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului