Criza economică, un pericol pentru angajații români: Salariul mediu a scăzut cu 500 de lei în luna august
Criza economică, un pericol pentru angajații români: Salariul mediu a scăzut cu 500 de lei în luna august
Românii au câștigat mai puțin în august. Salariul mediu net, la nivel național, a ajuns la 3.275 de lei, fiind cu aproape 100 de lei mai mic decât în iulie, ceea ce înseamnă o scădere de aproape 3% într-o singură lună. Pe domenii de activitate, cea mai mare scădere a veniturilor a fost înregistrată în domeniul tehnologiei, de aproape 500 de lei.
Cele mai mari salarii sunt în continuare în domeniul tehnologiei, unde câștigul mediu net este de 7.400 de lei, deși a scăzut cu aproape 500 de lei față de luna trecută.
Pe de altă parte, cele mai mici venituri le găsim în hoteluri și restaurante, unde un salariat câștigă în medie puțin peste 1.700 de lei net.
Și în sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net, în principal ca urmare a acordării în luna precedentă a tichetelor de vacanţă.
Cea mai mare scădere este în învățământ, de peste 12 la sută, urmată de cea din administrația publică și sectorul sanitar.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Programul băncilor de Paște 2024: Ce orar de funcționare au CEC BANK, BCR, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BRD și ING Bank de sărbători
Programul băncilor de Paște 2024: Ce orar de funcționare au CEC BANK, BCR, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BRD și ING Bank de sărbători Mai multe bănci din România au un program special de interacțiune cu clienții în perioada sărbătorilor pascale. CEC Bank CEC Bank a luat toate măsurile pentru ca, în zilele care sunt declarate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare