CS Ocna Mureș – cinci transferuri pentru evitarea retrogradării | Atacantul Romică David, sub comanda antrenorului Gabriel Cotoară
CS Ocna Mureș, nou-promovata în Liga a 3-a, a realizat 5 achiziții pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri. Formația din orașul salin încearcă să-și întărească lotul în perspectiva luptei pentru evitarea retrogradării și a startului ratat de sezon.
“Soda dragă” a pierdut toate cele 4 meciuri disputate în Liga a 3-a și este „lanterna roșie”, cu un singur gol marcat și 9 încasate (cea mai modestă defensivă a Seriei a 9-a). Astfel, “alb-albaștrii” s-au mișcat rapid după eșecul extern cu Sănătatea Cluj și au reușit să obțină semnăturile a 5 fotbaliști, după cum urmează: Alexandru Dumitru (24 de ani, fost la CS Făurei în acest sezon și în trecut coleg la Rapid cu portarul Vlad Ignat) – poate evolua mijlocaș central și fundaș central; Carlos Lazăr (20 de ani, din Aiud, de la United București) – apărător central; Cristian Trifan (18 ani, LPS Cluj și LPS Tg. Mureș) – mijlocaș stânga; Robert Bartoș (18 ani, Viitorul Cluj și Unirea Ungheni) – jucător de bandă dreapta; Romică David (32 de ani, liber de contract, ultima dată la CS Universitatea Alba Iulia) – atacant. V
ârful din Munții Apuseni poate fi considerat o achiziție importantă, mutare menită să întărească compartimentul ofensiv. Experimentatul jucător a mai jucat la Performanța Ighiu, Industria Galda de Jos, Cetate Deva și, din ianuarie 2019, la CSU Alba Iulia. În ediția anterioară, R. David a îmbrăcat tricoul contracandidatei ocnamureșenilor la promovare, acesta marcând pe “Soda” un gol în remiza din ultima etapă a turului, scor 2-2. “În mod categoric ne dorim să obținem puncte și rezultate pozitive,. Tocmai de aceea am realizat aceste transferuri, jucători în care avem încredere. Sperăm ca venirea lor să reprezinte un plus pentru noi, cu toate că va fi dificil cu omogenizarea pe termen scurt”, a confirmat antrenorul Gabriel Cotoară.
Pe de altă parte, gruparea din orașul salin a și renunțat la câțiva fotbaliști, respectiv D. Varga și R. Moldovan (aduși în această vară), pe lista plecărilor fiind și o surpriză… atacantul Silviu Mureșan (ex-Industria Galda), fotbalist ce semnase contractul înaintea debutului turului, după ce în prima fază a refuzat propunerea ocnamureșenilor.
Asfel, în acest moment, efectivul formației din Ocna Mureș este compus din 26 de jucători, 9 dintre aceștia fiind juniori (din anul 2000 și mai tineri): Al. Kiraly, Vădan, Șumblea, Busuioc, Moise, Hoca, plus trei nou-veniți – C. Lazăr, Trifan și Bartoș. În etapa viitoare, formația condusă de Gabriel Cotoară va juca pe propriul teren, sâmbătă, 10 octombrie, un derby județean cu Unirea Alba Iulia, după ce la precedenta evoluție “acasă” a fost învinsă net, scor 5-1, de o altă grupare din Alba, liderul CSO Cugir.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Ungheni – CS Universitar Alba Iulia 2-3 (0-0), în play-off-ul eșalonului terț!!! Studenții au dat lovitura
CS Universitar Alba Iulia a dat lovitura la Ungheni, la primul joc după despărțirea de antrenorul Bruno Vienescu! Formația din Cetatea Marii Uniri au învins 3-2 (0-0), după un al doilea act de senzație, în care au revenit de la 0-1. Interimatul asigurat de Nicolae Ghișa a adus și prima victorie din play-off, după 4 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe