Povestea emoționantă a unui tânăr, viitor polițist, care a salvat trei cadre MAI dintr-un accident în urma căruia mașina a izbucnit în flăcări
Reprezentanții paginii oficiale a Ministerului Afacerilor Interne au postat pe pagina de socializare o poveste emoționantă a unui tânăr, viitor polițist, care, împreună cu prietenii săi, a salvat dintr-un accident doi polițiști și un jadarm.
„Andrei are 20 de ani și este elev al Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina. Ieri, conducea autovehiculul personal în care mai erau doi prieteni, Alex și Andu.- Uite-ți colegii, i-a spus Alex lui Andrei, în momentul în care, din fața lor, se apropia o mașină de poliție.
– Curând o să mă vezi ca ei. Stai să termin școala, i-a răspuns acesta.
La câteva zeci de secunde de când cele două mașini au trecut una pe lângă cealaltă, s-a auzit o bubuitură puternică.
– Cred că este un accident în spate. Întorc să vedem ce este, a spus Andrei, uitându-se în oglinda retrovizoare.
Din păcate, ceea ce a zis, s-a adeverit. La foarte mică distanță în spatele lor, au găsit o scenă de coșmar.
Mașina poliției fusese lovită și proiectată într-un stâlp de un autoturism, care ieșise de pe un drum lateral. Imediat, aceasta a luat foc.
Pe scaunele din față erau doi polițiști, iar în spate, un jandarm, toți inconștienți și blocați înăuntru.
– Nu avem timp să stingem incendiul! Hai să-i scoatem repede de acolo, i-a spus Andrei lui Alex, în timp ce pe Andu, care are numai 15 ani, l-a rugat să sune la 112.
Primul a fost scos jandarmul, pe care Andrei l-a dus într-o zonă sigură. Apoi s-a asigurat că Alex a făcut același lucru cu polițistul din dreapta șoferului.
S-a întors către mașină și, deși flăcările se aflau foarte aproape de interiorul acesteia, a reușit să-l tragă și pe cel de-al doilea polițist afară și să-l îndepărteze de locul unde se putea produce o explozie.
– Am sunat la 112. Sunt pe drum și ambulanțele și pompierii, a spus Andu.
– Bravo! Alex, cei din cealaltă masină sunt bine?
– Da, da…Uite-i acolo, sunt sub șoc, cred.
– Mergi tu la ei și vezi dacă au nevoie de ceva. Stau eu aici, trebuie să-i țin în viață.
Așa l-au găsit echipajele de la SMURD și pompieri pe Andrei. Era lângă cei trei, încercând să vorbească cu ei și să-i scoată din starea de inconștiență.
După câteva zeci de minute, cei doi polițiști și jandarmul și-au revenit, dar, pentru că șocul fusese extrem de puternic, nu își mai aduceau aminte nimic.
– Dar ce s-a întâmplat cu noi? l-a întrebat unul dintre polițiști pe paramedicul care îl examina.
– Ați fost implicați într-un accident, dar sunteți bine. Să știți că ați avut noroc că sunteți în viață.
– Vă mulțumesc!
– Nu mie trebuie să-mi mulțumiți, ci băiatului de acolo. El v-a salvat viața! Practic, v-ați născut a doua oară.
Andrei are 20 de ani și, în noaptea de marți spre miercuri, a salvat trei vieți.
Mulțumim, domnule viitor polițist! Suntem convinși că veți avea o carieră de excepție.
Mulțumim și prietenilor tăi, Alex și Andu, care au demonstrat că spiritul civic și acordarea primului ajutor nu țin cont de vârstă!
Cu respect!”, au scris reprezentanții pagini oficiale a Ministerului Afacerilor Interne.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Misiune a pompierilor din Alba Iulia pentru salvarea a doi pui de pisică căzuți într-o groapă adâncă de 3 metri
FOTO | Misiune a pompierilor din Alba Iulia pentru salvarea a doi pui de pisică căzuți într-o groapă adâncă de 3 metri Duminică, 28 iulie 2024, în jurul orei 17.30, pompierii din Alba Iulia au avut misiunea de a salva doi pui de pisică care au căzut într-o groapă adâncă de aproximativ 3 metri. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 5 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO: O profesoară de la Colegiul Militar din Alba Iulia, „Omul Anului 2023” pe Statul Major al Forţelor Aeriene
-
Actualitateacum 4 zile
Codul rutier 2024: Ce pedepse riscă șoferii români care conduc băuți, în funcție de nivelul de alcoolemie