OUG care permite cumpărarea vechimii pentru pensie, publicată în Monitorul Oficial. Până la ce dată se poate completa stagiul de cotizare
Ordonanƫa de urgenƫă nr. 163 care aduce două prevederi importante legate de dreptul la pensie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 883 din 28 septembrie 2020, potrivit Mediafax.
Conform ZF, prima vizează persoanele care nu au calitatea de pensionar şi care vor să îşi completeze stagiul de cotizare pentru dreptul de pensie. Concret, aceste persoane pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.
Astfel, până la data de 1 septembrie 2021, aceste persoane pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, potrivit modelului prevăzut în anexa la ordonanƫă.
Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.
Plata se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2021
La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul va completa şi o declaraţie din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicită asigurarea, îndeplineşte următoarele condiţii cumulative: a) nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia; b) nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii; c) la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.
Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar înscris în acest contract, venit care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
Perioadele pentru care persoanele prevăzute mai sus achită contribuţia de asigurări sociale se consideră stagiu de cotizare în sistemul public.
Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2021.
A doua prevedere introduce posibilitatea ca în situaţii excepţionale, în care carnetele de muncă nu se mai găsesc sau sunt deteriorate, perioadele de stagiu de cotizare realizate în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 sa poată fi valorificate în baza informaţiilor din arhiva electronică de la casele de pensii publice, dacă acestea sunt complete.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noi reguli pentru obținerea pașaportului: Ce prevede noua lege adoptată de Camera Deputaților
Noi reguli pentru obținerea pașaportului: Ce prevede noua lege adoptată de Camera Deputaților Marți, 14 mai 2024, Plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege care revizuiește condițiile pentru eliberarea pașaportului simplu temporar. Conform noilor reguli, acest tip de pașaport va putea fi emis doar în situații speciale. În cursul zilei de marți, 14 […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii