Din 1 octombrie, persoanele plasate în izolare vor putea contesta măsura izolării în decurs de 24 de ore de la momentul primirii deciziei
Din 1 octombrie, persoanele plasate în izolare vor putea contesta măsura izolării în decurs de 24 de ore de la momentul primirii deciziei
Persoanele care prezintă simptome de îmbolnăvire cu o boală infecțioasă pentru care s-a stabilit măsura izolării o pot contesta în cel mult 24 de ore din momentul în care primesc decizia direcției de sănătate publică, se arată într-o lege publicată luni în Monitorul Oficial.
Practic, Legea nr. 210/2020 nu face altceva decât să modifice Legea 136/2020, cunoscută și sub numele de Legea carantinei și izolării, în sensul în care introduce un termen maxim pentru contestarea, de către cei cu simptome ale unei boli infecțioase, a măsurii de izolare, ce nu există în actuala legislație din domeniu.
Mai exact, de joi, orice persoană „care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis potrivit art. 8 alin. (3) poate introduce, în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei direcţiei de sănătate publică, acţiune la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are reşedinţa ori la judecătoria în a cărei circumscripţie este situat spaţiul sau unitatea sanitară în care este izolată, solicitând anularea actului”.
Articolul la care se face referire în paragraful de mai sus – art. 8 alin. (3) din Legea carantinei și izolării – prevede că izolarea persoanele bolnave cu semne și simptome sugestive specifice sau a celor purtătoare ale unei boli, chiar dacă ele nu prezintă semne și simptome sugestive, se face cu acordul persoanelor supuse examinării sau, în cazul în care nu-și dau acordul, în baza unei decizii a direcției de sănătate publică competente, dar nu pentru mai mult de 48 de ore.
În aceste condiții, respectiv existența termenului de cel mult 48 de ore pentru izolare, era nevoie de stabilirea unui termen maxim pentru contestarea măsurii de izolare, ce trebuia să fie, în mod evident, mai mic decât termenul maxim pentru izolare, astfel încât instanța să poată da un verdict în acest termen de 48 de ore.
Așa cum scrie în Legea carantinei și izolării, judecarea cererilor celor care nu sunt de acord cu măsura izolării se face în cel mult 24 de ore de la sesizarea instanței.
De altfel, în expunerea de motive ce a însoțit actul normativ în stadiul de proiect se spune clar că „[m]odificarea operată va permite creșterea eficacității mecanismului de contestare a actului administrativ individual, astfel încât soluționarea acesteia să se poată realiza de către instanța de judecată în interiorul celor 48 de ore pentru care se poate dispune măsura prevăzută la art. 8 alin. (3) – izolarea persoanelor bolnave – n. red.”.
sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Uniunea Europeană a implementat prima legislație dedicată combaterii violenței împotriva femeilor: De ce nu este inclus violul în document
Uniunea Europeană a implementat prima legislație dedicată combaterii violenței împotriva femeilor: De ce nu este inclus violul în document Marți, statele membre ale Uniunii Europene au aprobat prima lege europeană destinată să lupte împotriva violențelor față de femei. Totuși, legislația nu include prevederi specifice privind violul, deoarece nu s-a ajuns la un consens cu privire […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale