Rămâi conectat

Actualitate

Evoluția construcției de locuințe după anul ’90 și unde s-au ridicat cele mai multe

Ziarul Unirea

Publicat

în

Evoluția construcției de locuințe după anul ’90 și unde s-au ridicat cele mai multe

Locuințele din România sunt alcătuite în mare parte din apartamente construite în regimul comunist, având, în cele mai multe cazuri, un grad scăzut de confort, potrivit unei analize a companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

În ultimii 30 de ani au fost construite în România 1,2 milioane de locuinţe, ceea ce reprezintă 13,4% din totalul celor 9,1 milioane de unităţi existente. Datele acestea arată un ritm mediu de circa 40 de mii de locuințe/an.

E incomparabil cu ce a existat în comunism, din anii 60 până la cădere, când se înregistra un ritm de 160 de mii de locuinte pe an, dar atunci aveam urbanizare forțată, planificare de stat, pe când acum e o piață liberă. Una care însă a avut perioade negre, cum au fost primii ani după comunism, în care dezvoltarea a lipsit. Și, cu unele note explicative, perioada ar mai putea fi extinsă vreo cinci ani.

Studiul arată că doar trei județe au cunoscut o creștere de puțin peste 20% a stocului de locuințe: Constanţa, Cluj şi Suceava.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Germania suspendă acordul Schengen din 16 septembrie 2024: Pașapoartele vor fi controlate la toate frontierele terestre. Motivele

Ziarul Unirea

Publicat

în

Germania suspendă acordul Schengen din 16 septembrie 2024: Pașapoartele vor fi controlate la toate frontierele terestre. Motivele Germania va reintroduce controlul paşapoartelor la toate frontierele terestre din data de 16 septembrie 2024, chiar dacă face parte din spațiul Schengen. Guvernul german a anunţat oficial că măsura intră în vigoare de la 16 septembrie, cu scopul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea