Rămâi conectat

Actualitate

Cum sunt notați elevii la cursurile online: Părinții, implicați în stabilirea modalității de evaluare a elevilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Recent au intrat în vigoare regulile oficiale pentru desfășurarea online a cursurilor școlare, acestea stabilind, printre altele, cum sunt notați elevi, atunci când orele se țin la distanță. Prevederile referitoare la acest aspect, însă, sunt foarte scurte.

În esență, ele stabilesc că notarea/acordarea de calificative se face utilizându-se aceleași tehnici de evaluare ca cele folosite, în mod obișnuit, în timpul activității diddactice.

„În cadrul activităților de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului, progresul educațional al elevilor poate fi evaluat de cadrele didactice, prin acordarea de note/calificative, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizând instrumente specifice de evaluare”, prevede Ordinul Ministerului Educației nr. 5545/2020 (care se aplică din 11 septembrie).

În același timp, Ordinul prevede, de exemplu, că profesorii au obligația de a elabora „instrumente de evaluare aplicabile prin intermediul tehnologiei și al internetului, pentru înregistrarea progresului preșcolarilor/elevilor”. Astfel, cadrele didactice sunt obligate să adapteze metoda de evaluare la specificul situației.

Mai mult, imediat după prevederea de mai sus este precizat că orice program de evaluare trebuie să țină cont de limitele de efort ale elevilor, urmând a nu îi supraîncărca pe aceștia cu sarcini de lucru.

Teoretic, Ordinul încearcă și să creeze cadrul în care părinții să fie implicați în stabilirea modalității de evaluare a elevilor, prin oferirea de feedback profesorilor, cu privire la modalitățile de evaluare stabilite.

Nu este precizat, clar, însă, în ce măsura feedback-ul va fi valorificat de către profesor (deși unitatea de învățământ are obligația valorificării feedback-ului primit, cu privire la desfășurarea online a activității și, rezonabil, acest lucru ar putea fi interpretat ca incluzând și feedback-ul părinților, precizat mai sus).

Ordinul nr. 5545/2020 conține și alte reguli cu privire la defășurarea activității de învățământ, online. Ținând cont că procesul este unul complet nou, nu ar fi de mirare ca, în cazul prelungirii activității de învățământ în mediul virtual, regulile aplicabile să se schimbe, mai ales după ce va exista deja un anumit nivel de experiență cu această modalitate de predare și evaluare.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Explozie de locuri de muncă la stat în 2024: 5.000 de posturi noi, doar în luna august. În ce domenii s-au făcut cele mai multe angajări

Bera Larisa

Publicat

în

Explozie de locuri de muncă la stat în 2024: 5.000 de posturi noi, doar în luna august. În ce domenii s-au făcut cele mai multe angajări Conform unei platforme de angajări online, 20.000 de posturi noi au fost scoase la bătaie în acest an, dintre care 5.000 doar în luna august. 10% din totatul ofertelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea