Rămâi conectat

Ştirea zilei

Să râdem cu și de Orban: ”În cursul acestui an avem ca obiectiv să finalizăm cele două tronsoane restante de pe Sebeş – Turda”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Într-o declarație făcută la inaugurarea noului tronson din Autostrada Transilvania, Iernut-Chețani, primul ministru Ludovic Orban a declarat că investițiile în infrastructură sunt o prioritate pentru România, deoarece vor contribui la dezvoltarea economiei.

Acesta a spus că pană la sfârșitul anului 2020 obiectivul este finalizarea celor două tronsoane restante de pe autostrada A10 Sebeş – Turda, care fac legătura între Autostrada de pe Coridorul 4 pan-european şi Autostrada Transilvania. Acest deziderat este nerealist după cum recunosc și reprezentanții CNAIR pe site-ul propriu.

„În cursul acestui an avem ca obiectiv să finalizăm cele două tronsoane restante de pe Sebeş – Turda, care practic fac legătura între Autostrada de pe Coridorul 4 pan-european şi Autostrada Transilvania”, a spus Orban, citat de digi24.

În ciuda promisiunilor guvernanților care repetă cu anul acesta vor fi deschise circulației loturile 1 și 2 ale autostrăzii A10 Sebeș-Turda, realitatea din teren este cu totul alta. Nu există nicio șansă reală ca loturile 1 și 2 să poată fi gata în acest an.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Subsidiara Mercedes din Sebeș construiește o creșă și o grăniță ultramodernă, cel mai complex proiect social al firmei, din România

Ziarul Unirea

Publicat

în

Subsidiara Mercedes din Sebeș construiește o creșă și o grăniță ultramodernă, cel mai complex proiect social al firmei, din România Vara trecută, în luna iunie, compania Star Assembly Sebeș a demarat un proiect investițional în infrastructura educațională, construind Grădinița și Creșa Publică „Blauer Stern” („Steaua Albastră”) pentru 97 de copii. Finanțarea proiectului este asigurată de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea