Adrian Bogdan, salută declaraţia d-lui Mircea Hava privind desemnarea lui Dorin Nistor drept candidat la fotoliul de primar al Municipiului Sebeş
*Preşedintele organizaţiei PDL Sebeş, Adrian Bogdan, salută declaraţia d-lui Mircea Hava privind desemnarea lui Dorin Nistor drept candidat la fotoliul de primar al Municipiului Sebeş
“Salutăm decizia preşedintelui PDL Alba, domnul Mircea Hava, care a anunţat public că, la Sebeş, Dorin Nistor se va bate pentru poziţia de primar. Atât PDL Sebeş cât şi eu personal credem că Dorin Nistor este alegerea potrivită pentru această luptă. Aveam nevoie de un om tânăr, activ şi muncitor, care să se dedice Sebeşului şi nu afacerilor personale. Dorin Nistor va reda Sebeşul oamenilor, indiferent de categorie socială sau de pregătire. Nu ne mai trebuie un primar arogant care să uite a doua zi după alegeri pentru ce l-au pus acolo alegătorii. Avem încredere în Dorin Nistor, un economist competent şi un expert în fondurile europene care va reuşi cu siguranţă ceea ce actualul primar nu a putut să facă: să aducă în Sebeş bani europeni pentru infrastructura oraşului. Nistor va avea tot sprijinul nostru şi suntem siguri că toţi locuitorii din municipiul Sebeş, Lancrăm, Petreşti şi Răhău vor veni lângă noi.”
Adrian BOGDAN, viceprimarul municipiului Sebeş, preşedintele Organizaţiei PDL Sebeş
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Podul peste râul Mureș între Blandiana și Șibot, mai aproape de realitate. Primăria comunei Blandiana a lansat o nouă licitație pentru continuarea lucrărilor
Podul peste râul Mureș între Blandiana și Șibot, mai aproape de realitate. Primăria comunei Blandiana a lansat o nouă licitație pentru continuarea lucrărilor Administrația comunei Blandiana, a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevedere executarea restului de lucrări necesare pentru finalizarea construcției podului peste râul Mureș în comuna Blandiana. Valoarea estimată […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 septembrie: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, prorocit că va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 3 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă