Acțiuni în Alba pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus: 110 agenți economici și 140 de mijloace de transport, verificați în ultimele două zile
Potrivit IPJ Alba, în ultimele două zile, au fost verificați 110 agenți economici și 140 de mijloace de transport, în cadrul acțiunii care vizează modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă. Controalele, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au continuat activitățile de verificare privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.
Astfel, în ultimele 48 de ore au fost verificați 110 agenți economici cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor de distanțarea socială, în zonele aglomerate de pe raza administrativ-teritorială a județului Alba.
De asemenea, au fost verificate 140 de mijloacele de transport, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării regulilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
În urma controalelor au fost aplicate 27 sancțiuni contravenționale, din care 13 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală potrivit Legii 55/2020, două de natură economico – financiară și 12 la Legea 61/1991 pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Reamintim cetățenilor recomandarea de a respecta măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Monumentul istoric Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia va fi consolidat, urmare a apariției unor ușoare înclinații. Precizările primăriei
Monumentul istoric Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia va fi consolidat, urmare a apariției unor ușoare înclinații. Precizările primăriei Primăria Alba Iulia ia măsuri pentru consolidarea monumentului istoric Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan, în urma apariției unor ușoare înclinații. În prezent, sunt efectuate expertiza tehnică și studiul geotehnic pentru a evalua starea structurii […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum o zi
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
-
Sportacum 5 zile
Unirea Dej – Metalurgistul Cugir 3-2 (1-1), în Liga 3 | „Roș-albaștrii”, eșec după ce au egalat în două rânduri, într-un meci nebun
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare cu cruce roşie pentru creştini
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
2 octombrie: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi Sfânta Mucenică Iustina. Cum a fost adus un mare vrăjitor la credinţa creştină de către o fecioară
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri și superstiții în luna OCTOMBRIE. De ce 1 octombrie e sărbătoarea femeilor şi cum atragi norocul în dragoste
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu