Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Raport al Ministerului Educației: 50% din elevi claselor a VIII-a și a XII-a, au făcut meditații în perioada în care școlile au fost închise

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Aproape jumătate dintre elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care au susținut examene naționale în această vară, au participat în mod frecvent la meditații sau pregătire suplimentară în perioada suspendării cursurilor față în față, potrivit raportului de cercetare “Învățarea la distanță”, făcut de unitatea de cercetare din Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație din subordinea Ministerului Educației.

Raportul arată că “meditațiile sau pregătirea suplimentară la una sau mai multe discipline au fost activități frecvente în această perioadă, pentru aproximativ 22% dintre elevii respondenți, 6% dintre aceștia afirmând că desfășoară zilnic pregătire suplimentară, iar 16%, de 2-3 ori pe săptămână”.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Elevii care au avut examene de evaluare la finalul unui ciclu de studii au avut “rate duble sau mai mari, față de media tuturor elevilor, atât în ceea ce privește participarea zilnică, cât și cea de 2-3 ori pe săptămână, la meditații sau pregătire suplimentară”, prtecizează documentul.

Sursa : g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul Sărbătorile Pascale sunt se numără printre cele mai importante din an, momentul în care creștinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Este o perioadă încărcată de tradiții și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea