Rămâi conectat

Sport

Meci amical, CS Universitatea Alba Iulia – Industria Galda de Jos 1-3 (1-1) | Cioară – triplă la ultima repetiție

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Vințu de jos s-a disputat partida amicală între CS Universitatea Alba Iulia și Industria Galda de Jos, în fapt ultima repetiție pentru cele două formații înaintea jocurilor oficiale, la mijlocul săptămânii viitoare, contând pentru turul întâi al Cupei României, câștigată de divizionara terță cu scorul de 3-1 (1-1).

*Răzvan Frențiu, echipierul divizonarei terțe, depistat pozitiv la testul COVID-19

 

Vești neplăcute pentru divizionara terță Industria Galda de Jos, în condițiile în care vineri, Răzvan Frențiu, unul dintre echipierii de bază, a fost depistat pozitiv la testul COVID-19. Fotbalistul de bandă dreapta s-a simțit rău, și, din păcate, a fost diagnosticat infectat, situație ce complică mult lucrurile în tabăra formației conduse de Paul Ciucă, în condițiile în care jucătorul fusese miercuri la antrenament. Echipierii găldeni vor efectua în aceste zile noi testări, obligatorii în condițiile în care în această săptămână sunt două jocuri oficiale, însă este sigur că Frențiu va absenta de pe gazon cel puțin primele două etape. Precedentul caz de acest gen a fost semnalat la finele lui iulie, când atacantul Silviu Mureșan, ce fusese pus pe liber de Industria, a fost depistat pozitiv, fiind primul fotbalist din Alba infectat (în mod oficial).

Scorul a fost deschis de Cioară (37), iar Ad. Lăcătuș (45) a restabilit egalitatea, punctând împotriva fostei sale echipe, pentru remiza înregistrată la pauză. Cioară și-a trecut în cont tripla, cu reușitele din minutul 60 și 75, din penalty. Miercuri, 9 septembrie, de la ora 16.30, CS Universitatea va întâlni Unirea Alba Iulia, iar Industria Galda de Jos va evolua în deplasare cu Arieșul Mihai Viteazu.

CSU: Iancău – Negrea, Ionicescu, P. Medrea, Horșa – Goguța, Onacă, Ad. Lăcătuș, Bancu – Cl. Oara, B. Ștef; rezerve Dr. Pop, B. Macarie (CSȘ Blaj), Borșai, D. Cîmpean (CS Zlatna). Absenți Gergely, C. Necreală (AFC Micești), Al. Costea, Buligă, Boancă, B. Popa (Viitorul Sântimbru), Davidaș, Apetri, Bălșan, R. David, Tat, Javla, D. Stoia. Antrenor Vasile Ursu. Studenții s-au despărțit de Potopea și Val. Drăgan, ambii fiind curtați de Performanța Ighiu. Antrenor Vasile Ursu.

Industria: Căt. Suciu – Cunțan, Goța, Baghiu, Petruse – Vonya, Ad. Hăprian – Tegbo, R. Anghel, Cioară – G. Scheau; rezerve Gîrnod, Puha, Tocu, R. Giorgiu, Căt. Crișan; absenți Haiduc, Hodea, Cernea, P. Muntean, Ov. Truță – accidentați, Frențiu – bolnav. Antrenor Paul Ciucă. (Gligor UDREA)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 0-3 (0-0), în derby „de Alba” | Totul s-a decis după ce gazdele au rămas în inferioritate! Rezervele lui Minteuan au decis meciul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 0-3 (0-0), în derby „de Alba” | Totul s-a decis după ce gazdele au rămas în inferioritate! Rezervele lui Minteuan au decis meciul   CSU Alba Iulia s-a impus în derby „de Alba” din deplasare cu Metalurgistul Cugir, câștigând 3 puncte prețioase în primul meci din 2025, scor 3-0 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea