Rămâi conectat

Sport

FOTO: Unirea Alba Iulia – 96 de ani de la înființare, astăzi, 16 august! Pe “Cetate”, expoziție de tricouri ale jucătorilor “alb-negri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Unirea Alba Iulia, cea mai importantă echipă de fotbal din Alba, a fost înființată în urmă cu 96 de ani, actul în sine purtând data de 16 august 1924.

Denumită la începuturi Unirea Mihai Viteazul Alba Iulia, gruparea din Cetatea Marii Uniri este singura din județ ce a evoluat pe prima scenă, cu două promovări (2003 și 2009) și trei sezoane petrecute în elită (2003-2005, 2009-2010), în primul dintre ele clasându-se pe locul al șaselea, o performanță notabliă fiind disputarea semifinalei de Cupa României, în 1991.

Astăzi, clubul “alb-negrilor” ce i-a dat fotbalului românesc pe regretatul Neluțu Popa, antrenorul Cornel Țălnar sau actualii internaționali Nicolae Stanciu și Gicu Grozav, ca să oferim doar câteva exemple, se chinuie în eșalonul terț, departe de gloria de altădată.

Însă, tocmai pentru a puncta acest moment special din istoria Unirii Alba Iulia, un grup de suporteri albaiulieni a organizat pe Stadionul “Cetate” o mini-expoziție de tricouri, 15 la număr, purtate de foști echipieri ai formației de suflet, în dorința de a șterge praful de pe amintiri și a nu lăsa să treacă în anomimat aniversarea Unirii Alba Iulia.

“16 august 1924 – 16 august 2020, 96 de ani de FC Unirea Alba Iulia! Această zi ne găsește, din păcate, într-o perioadă foarte dificilă pentru toată omenirea, dar nu vom lăsa această sărbătoare de izbeliște! Am încercat să facem ceva pentru a onora această zi, noi puținii suporteri care am mai rămas, așa că am organizat o «mini-expoziție» de tricouri pe Stadionul Municipal Cetate din Alba Iulia, tricouri purtate de-a lungul timpului de foști jucători care au evoluat în Cetatea Marii Uniri, cum ar fi Vasile Jercălău, George Chivescu, Darius Miclea, Andrei Poverlovici, Răzvan Cosma, Dan Iurișniți, Andrè de Sousa plus alte mari personalități fotbalistice care au pășit pe gazonul de pe Cetate! Pe această cale țin să le mulțumesc celor care au făcut posibil acest lucru, ajutând Unirea cu o mică donație a unui tricou! Acestea fiind spuse, mai am de adăugat un lucru: Ne vedem la Centenar! La mulți ani, Unirea dragă!„, a transmis Răzvan Magda, suporterul recunoscut pentru pasiunea pentru formația albaiuliană, mereu prezent la jocurile favoriților, indiferent de eșalon.

Anul trecut, la 95 de ani de la înființare, reprezentanții clubului au organizat o expoziție fotografică la Muzeul Principia, eveniment la care a fost prezent și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 0-3 (0-0), în derby „de Alba” | Totul s-a decis după ce gazdele au rămas în inferioritate! Rezervele lui Minteuan au decis meciul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 0-3 (0-0), în derby „de Alba” | Totul s-a decis după ce gazdele au rămas în inferioritate! Rezervele lui Minteuan au decis meciul   CSU Alba Iulia s-a impus în derby „de Alba” din deplasare cu Metalurgistul Cugir, câștigând 3 puncte prețioase în primul meci din 2025, scor 3-0 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea