Metalurgistul Cugir – CS Ocna Mureș 2-0 (2-0) | Victorie a “roș-albaștrilor” în duelul județean amical de sub Drăgana
Metalurgistul Cugir s-a impus cu scorul de 2-0 (2-0) în duelul județean amical de sub Drăgana, golurile “roș-albaștrilor” fiind marcate în primul mitan de M. Zaharia (22) și M. Lupu (35).
A fost al doilea joc consecutiv susținut de trupa lui Lucian Itu împotriva unei formații din Alba, precedentul fiind miercuri, în deplasare, cu Industria Galda de Jos. A rezultat o dispută interesantă, un joc bun de pregătire pentru ambele formații. “Soda dragă”, la primul amical după miniturneul de baraj de la Ungheni, este în perioada de căutări, antrenorul Gabriel Cotoară testând cu acest prilej o serie de jucători, în ideea întăririi efectivului. În distribuția vizitatorilor s-au regăsit fotbaliști aflați în probe, majoritatea juniori de la Școala de Fotbal Florești.
Ocnamureșenii mai vor să joace cu Unirea Alba Iulia (probabil miercuri, în funcție de când se vor primi rezultatele testelor anti-covid ce le vor efectua luni), iar Metalurgistul are în țintar disputa cu Sticla Arieșul Turda. Ocnamureșenii au renunțat la Ad. Pintea, iar negocierile cu S. Mureșan (Industria Galda), nu s-au încheiat favorabil.
Metalurgistul: Toilă – Dohotariu, Șt. Radu, R. Trif, Vitinha – Boldea, I. Grozav – Zaharia, P. Păcurar, Cocan – M. Lupu; rezerve Brata, Tăban, R. Voicu, Șuteu, Casian, Contra, G. Goronea; fără M. Neagu, N. Bănică, Șaucă, L. Itu (absenți din diverse motive). Antrenor Lucian Itu.
CS Ocna Mureș: Samoilă (FC Avrig, în probe) – B. Cristea, Uță, Borșoi, Al. Kiraly – P. Man – Cl. Marcu, Hetea (Someșul Dej), Al. Hada, R. Popa (2002, Școala de Fotbal Florești) – Șumblea; rezerve Ad. Roman, R. Cîmpean (2001, Școala de Fotbal Florești), Sg. Nemeș (2001, Școala de Fotbal Florești), M. Bucur (2001, Școala de Fotbal Florești), I. Solomon (2000, atacant, FC Avrig), V. Mureșan; absenți V. Ignat, Chișu, H. Kiss, T. Cristea, Csegoldi, B. Nemeș, Vaidasigan, Moise, Hoca. Antrenor Gabriel Cotoară.
Foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, locul șase la turneul final de volei feminin Under 19 Volei Alba Blaj a terminat pe locul șase la turneul final de volei feminin Under 19, competiție disputată la Târgu Mureș, care a reunit cele mai bune formații din țară la respectiva categorie de vârstă (junioare). Prezența echipei din „Mica Romă” la […]
CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe! Continuitate la nivel înalt sub comanda lui Alexandru Man
CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe! Continuitate la nivel înalt sub comanda lui Alexandru Man CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin, speranțe (Under 15), în urma turneului semifinal disputat în Sala „Avram Iancu” din Blaj. În cazul echipei din „Mica Romă” vorbim despre continuitate la nivel […]
CSM Unirea Alba Iulia, la un egal de titlul de campioană la polo feminin! În 14-16 mai, ultimul turneu al Campionatului Național de senioare, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia
CSM Unirea Alba Iulia, la un egal de titlul de campioană la polo feminin! În 14-16 mai, ultimul turneu al Campionatului Național de senioare, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia Echipa de polo feminin a CSM Unirea Alba Iulia este la un singur egal de câștigarea titlului de campioană națională! În perioada 14-16 mai, în […]