Rămâi conectat

Ştirea zilei

Un tronson de 5 kilometri de autostradă, între Biharia și Borș, va fi inaugurat de premierii Ludovic și Viktor Orban

Ziarul Unirea

Publicat

în

40,5 de kilometri noi de autostradă urmează a fi dați în folosință până la finalul anului, promite Compania Națională de Drumuri. Este vorba, de fapt, de trei tronsoane de drum pe care ar urma să circule șoferii români. Cel mai scurt dintre ele, de doar 5 kilometri, va fi inaugurat de premierii României și Ungariei, Ludovic Orban și Viktor Orban.

Tronsonul Biharia – Borș face parte din Autostrada Transilvania, cea a cărei construcție a început în 2004. Bucata de drum de mare viteză are 5,5 kilometri și a costat 134 de milioane de lei, fără TVA.

Ovidiu Barbier, director general adjunct în CNAIR: „În acest moment se fac demersurile la nivel de Guvern între cele două state pentru deschiderea punctului vamal de la Borș, așa numit Borș 2, atât pentru turism cât și pentru trafic de marfă. Există câte 10 benzi pe fiecare sens în punctul de frontieră. Deschiderea estimată este data de 4 septembrie în prezența premierilor celor două țări.”

Ar urma să fie deschis, tot în septembrie, și tronsonul de 18 kilometri dintre Chețani și Iernut al aceleiași Autostrăzi Transilvania.

Ovidiu Barbier, director general adjunct în CNAIR: „Vorbim la stadiul de așternere a asfaltului pe nodul de la Chețani, pe descărcarea autostrăzii Iernut – Chețani, care este la stadiul fizic de 99,5%.”

Pe Autostrada 10, Sebeș – Turda, două tronsoane au termen de finalizare anul acesta. Va fi gata unul singur, de 17 kilometri.

Măriuța Pop, jurnalist Digi24: În luna noiembrie va fi gata lotul 1, estimează CNAIR, iar pe lotul 2 vom putea circula probabil abia în vara anului viitor.

Șofer: Se vede că se mișca mai rău decât melcul. Sunt importante (autostrăzile), d’aia plătim taxe, drumuri, benzină, dar nu se vede nimic.

Anul trecut, în România au fost inaugurați 43 de kilometri de autostradă, pe traseul Lugoj – Deva.

sursa: digi24


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Magazinul Penny, primul supermarket care se va deschide într-un oraș de munte, din județul Alba: A fost solicitat avizul de mediu din partea APM Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Magazinul Penny, primul supermarket care se va deschide într-un oraș de munte, din județul Alba: A fost solicitat avizul de mediu din partea APM Alba Primul supermarket care se va deschide în munții Apuseni, în orașul Abrud, județul Alba este tot mai aproape de realizare. APM Alba a primit solicitarea pemtru emiterea acordului de mediu. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea