Nelu Tătaru: Doar unele școli vor fi deschise la 14 septembrie. ”Putem spera că vom avea cât mai mulţi copii la începutul anului şcolar”
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii, a anunțat, referitor la începerea anului școlar, că au fost stabilite reguli pentru toate cele trei scenarii.
„Noi vrem să se înceapă un an şcolar normal, faţă în faţă, cu un copil care să meargă la şcoală, dar dacă acum o săptămână specificam că, din cele 3.200 de localităţi, 2.826 erau într-o zonă verde şi atunci puteam merge la şcoală cu toţi copiii, trebuie să gestionăm mersul la şcoală şi cu capacitatea acestor şcoli de a asigura nişte norme de protecţie şi nişte reguli sanitare.
În condiţiile în care vom păstra o evoluţie favorabilă sau rămânem pe un platou, putem să ne gândim să avem cele trei scenarii pe care să le putem aplica la dispoziţia DSP, inspectoratelor şcolare judeţene, comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă adaptată la fiecare unitate, să putem gestiona prezenţa cât mai multor copii la şcoală cu precauţiile pe care le menţionam. (…)
În condiţiile în care fiecare gestionează atât circuite, desfăşurarea orelor, a pauzelor în condiţii normale şi respectând acele reguli, putem spera că vom avea cât mai mulţi copii la începutul anului şcolar. Am stabilit reguli pentru toate scenariile în vederea aplicării acestor proceduri de începere a anului şcolar”, a spus Nelu Tătaru.
Tătaru a precizat că aproximativ 150 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus sunt conectaţi la ventilatoare.
„Orice caz nou la Terapie Intensivă înseamnă şi un pacient în stare gravă. (…) Din ce avem noi în acest moment, 480 de cazuri, să ne gândim că în jur de 150 sunt pe ventilatoare, ceilalţi sunt în stadii intermediare de insuficienţe respiratorii care nu necesită ventilaţie mecanică. (…) Noi avem spitale dedicate fază I, fază II şi de suport care în acest moment pot asigura până la 1.034 de paturi de terapie intensivă, în contextul în care săptămânile trecute vorbeam de 840 de paturi. Avem aceste paturi, dar nu trebuie să le forţăm”, a spus Tătaru, la Digi 24.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2024: Ce penalizări se aplică de la 1 septembrie pentru pensionarea anticipată. Explicații oficiale
PENSII 2024: Ce penalizări se aplică de la 1 septembrie pentru pensionarea anticipată. Explicații oficiale Noua lege a pensiilor prevede că stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România și va elimina pensia anticipată fără penalizări. Potrivit legii, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 10 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale