Angajații români pierd o ZI LIBERĂ în august 2020. Ce se întâmplă cu bugetarii
Conform Codului Muncii, Ziua de 15 august, în care se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), este liberă pentru toți salariații din România, fiind considerată de către stat sărbătoare legală.
Românii care vor lucra în această zi trebuie să primească două zile libere plătite, care pot fi folosite în următoarele 30 de zile. De asemenea, pot fi recompensați cu plata dublă a unei zile de muncă.
Anul 2020 vine însă cu o schimbare, iar românii pierd ziua liberă pentru că aceasta pică sâmbăta. Pentru acest motiv, oamenii nu vor bifa această zi ca fiind una liberă.
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este marcată în calendar pe data de 15 august. Este una dintre cele mai mari sărbători din an. De această zi sunt legate mai multe obiceiuri și superstiții, din diferite zone ale țării. Se spune că Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor.
Salariații vor beneficia de următoarea zi liberă abia spre finalul lunii noiembrie, când vor benefia din nou de un week-end prelungit. Sfântul Andrei se sărbătorește pe 30 noiembrie, iar românii vor avea zi liberă de la stat. Și pentru că această sărbătoare pică într-o zi de luni, bugetarii vor avea parte de un week.end prelungit, începând de pe 28 noiembrie.
Sursa : romaniatv.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce trebuie să ştii despre Vinerea din Săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Neagră sau Vinerea Patimilor lui Iisus Hristos. Tradiţii şi superstiţii din Vinerea Mare Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE. FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului Unii creştini ţin post negru deoarece în aceasta zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos. Ceremonia principală […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 41 de minute
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului