Dezastrul de la Casa de Pensii Alba| Violeta Alexandru: ”Am găsit aproape 10.000 de dosare cu termen întârziat. Urmăresc ca toate restanțele să fie recuperate”
Aflată într-o vizită de lucru în județul Alba, Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a susținut o conferință de presă după vizita la Casa de Pensii Alba și la firma IPEC.
Ministrul a vorbit despre dezastrul de la Casa de Pensii Alba, unde au fost descoperite aproximativ 10.000 de dosare cu termenul de soluționare depășit.
”Urmăresc de aproape activitatea acestei instituții. Am preluat un volum imens de dosare de recalculare cu termen întârziat, 1 an sau 2 și mai bine. În mod evident, aceste întârzieri erau cunoscute de fosta conducere și a ministerului și a Casei de Pensii.
Am găsit aproape 10.000 de dosare cu termen întârziat, dar astăzi suntem sub 2.000 de dosare. nu înseamnă că mă opresc aici, urmăresc săptămânal ca numărul acesta să se ducă către zero. E vorba de un alt ritm de lucru și o altă seriozitate pe care o cer Casei Județene de Pensii și urmăresc în de-aproape ca toate restanțele pe care le-am găsit să fie recuperate.
Am nevoie de o mobilizare pentru a pune în practică ordinul semnat în urmă cu câteva săptămâni, pentru ca în orice moment ai nevoie să soliciți un serviciu Casei Județene de Pensii să o poți face prin mijloace electronice.
Îmi doresc ca aglomerația pe care am găsit-o îmi doresc să fie evitată, în sensul în care să se implice activ angajații, când văd că se formează coadă, pentru a se putea sta de vorbă cu fiecare solicitant care dorește să vină în continuare la Casa Județeană de pensii.
Au venit peste mine nenumărate urgențe, în primul rând întârzieri în procesarea dosarelor de pensii și de pensionari care erau lăsați fără pensie pentru că undeva sistemul avea tendința să intre într-o lentoare care îi făcea să nu își primească drepturile cuvenite. Erau oameni care așteptau cu anii pentru un drept al dânșilor, respectiv întârzieri în deciziile de pensionare, ceea ce îi făcea să nu aibă nici un alt venit”, a declarat Violeta Alexandru, Ministrul Muncii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO: Elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor, din Alba Iulia, rezultate excelente la concursul „Sunetul Muzicii” din Sibiu: Ce locuri au obținut
FOTO: Elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor, din Alba Iulia, rezultate excelente la concursul „Sunetul Muzicii” din Sibiu: Ce locuri au obținut La Sibiu, în data de 17 mai, a avut loc concursul „Sunetul Muzicii”, la care elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor din Alba Iulia au reușit să obțină rezultate […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii