Un administrator de firmă și un angajat CNAIR, inculpați într-un dosar de mită pentru deszăpeziri pe Transalpina
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de doi inculpați atât pentru luare de mită cât și pentru dare de mită.
Procurori specializaţi din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 22.07.2020, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de doi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, respectiv luare de mită.
În fapt, s-a reținut că, la datele de 27.03.2020 şi 02.04.2020, un inculpat în vârstă de 60 de ani, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a remis, prin intermediul unei terţe persoane, suma totală de 8.000 lei coinculpatului, în vârstă de 33 ani, pentru ca acesta din urmă să-şi îndeplinească o atribuţie de serviciu, în calitatea sa de şef district în cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Alba, respectiv pentru a dispune deszăpezirea unui sector al DN 67 C, situat la limita judeţelor Alba şi Vâlcea, sector de drum ce era închis circulaţiei publice.
În cauză, urmărirea penală este efectuată cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate, sub nicio formă, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența unei ursoaice cu pui, semnalată marți, în zona pădurii Mamut din Alba Iulia: Goane de alungare, efectuate zilnic dimineața și seara. Recomandări pentru populație
Prezența unei ursoaice cu pui, semnalată marți, în zona pădurii Mamut din Alba Iulia: Goane de alungare, efectuate zilnic dimineața și seara. Recomandări pentru populație Prezența unei ursoaice cu pui în zona pădurii Mamut a fost semnalată marți pe site-ul Primăriei Alba Iuliu. Goane de alungare sunt efectuate zilnic dimineața și seara. Citește și: AVERTIZARE […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
30 iulie| Ziua internațională a prieteniei: Cum a ajuns să fie celebrată această sărbătoare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern
-
Curier Județeanacum 4 zile
Molnar Bianca, albaiulianca șefă de armă, pe arma Geniu, a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri „Basarab I” din Pitești. Ce medie a avut absolventa
-
Curier Județeanacum 3 zile
Cine este bărbatul găsit DECEDAT în apartamentul de pe B-dul Transilvaniei, duminică după- amiază
-
Curier Județeanacum 4 zile
29 iulie 2024 | ZIUA Imnului Național al României, sărbătorită la Alba Iulia. Ceremonial organizat în Piața Tricolorului. PROGRAM