FOTO, VIDEO| Petrecerea cu cortul la Mureș, de 1 Mai, a unor tineri din Ciumbrud, oprită de jandarmi. S-au ales cu amenzi și avertismente
Petrecerea de 1 Mai a unor tineri din Ciumbrud a fost oprită de jandarmi. Trei dintre ei s-au ales cu amenzi și alți trei cu avertismente.
Șase tineri din Ciumbrud nu au putut să treacă peste „tradiționalul grătar” de 1 Mai, în ciuda faptului că autoritățile au făcut apel la populație să stea în case și să respecte ordonanțele militare.
Trei dintre tineri și-au așezat corturile pe malul râului Mureș, între localitățile Pagida și Ciumbrud, iar la „petrecere” au chemat încă trei prieteni. Nu au apucat să se bucure cum se cuvine, pentru că au fost surprinși de o patrulă de jandarmi care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Trei dintre aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 2.000 de lei, iar alți 3 cu avertismente, iar în scurt timp aceștia si-au adunat lucrurile și au plecat spre case.
Deși 1 Mai însemna până acum, relaxare și timp petrecut în natură, trebuie să avem în vedere faptul că este necesar să respectăm, mai mult ca oricând, toate normele impuse pentru a putea trece peste această perioadă cu bine.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia
Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia Sâmbătă, 10 mai 2025 a avut loc o primă etapă de documentare în cadrul proiectului „Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana”, proiect inițiat […]
FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025
Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]