VIDEO| Robert, un tânăr talent al muzicii populare românești din Alba. Numeroase premii și participări la concursuri și spectacole
Robert, un tânăr talent al muzicii populare românești din Alba. Numeroase premii și participări la concursuri și spectacole
Tânărul Robert Maier are doar 16 ani, dar are numeroase participări și premii la concursuri. S-a născut într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, așa cum spune el, pe Valea Târnavelor, mai exact în Blaj.
Pasiunea pentru cântul popular s-a transmis de la o generație la alta, deoarece bunica îi cântă, astfel insuflându-i dragostea pentru muzica populară. A început să cânte de la vârsta de 11 ani, sub îndrumarea profesoarei Nagy Adriana pentru că i-a dat un imbold, văzându-i talentul și încurajându-l să meargă mai departe.
A ales acest gen de muzică deoarece acesta îl reprezintă cel mai bine, așa cum el ne-a mărturisit. Muzica populară reprezintă pentru el o oaza de liniște. Îi place să cânte și totodată să vadă cum oamenii sunt fericiți și se regăsesc în cântecele lui. Pe lângă muzică, îi place să călătorească și să deseneze.
În scurta sa activitate de 5 ani, acesta a participat la mai multe spectacole și concursuri. Obiectivul principal al interpretului nostru a fost dezvoltarea artistică, iar premiile au fost un bonus. Premiile de care Robert este mândru sunt: premiul 1 la concursul de interpretare vocală „Cântec și joc strămoșesc” din Ocna Mureș, premiul 1 la concursul „Florile Galdei” secțiunea folclor. De asemenea, în vara anului trecut a aprticipat la mai multe spectacole alături de Ansamblul Vințana din Vințu de Jos. Pe această cale, îi mulțumește domnului coordonator Albu Eneșel și coregrafului Albu Cristian pentru încrederea oferită.
Familia și prietenii mereu îi sunt mereu aproape și l-au susținut. Ei sunt foarte mândri de drumul pe care și l-a ales.
Momentan este elev la liceul de arte Regina Maria din Alba Iulia la secția de canto popular la grupa doamnei profesoare Șandru-Sebaș Marinela. Pe viitor, și-ar dori să urmeze studiile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități Udatul fetelor de Paşti. În a doua zi de Paște, fetele sunt stropite cu parfum, obiceiul fiind preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 40 de minute
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului