Expresia „Omul este lup pentru om“: De unde provine și ce semnificație are
Expresia „Omul este lup pentru om“ este unul dintre cele mai folosite dictoane, cu scopul de arăta condiţia anarhică, primitivă a omului aflat în stare naturală.
Poetul latin Plaut a fost acela care, acum peste 2.000 de ani, într-un vers din comedia sa „Asinaria” a sintetizat în aceste cuvinte, care au ajuns vestite, lăcomia sălbatică, nepotolită, ce transformă pe unii oameni în fiare faţă de semenii lor.
Expresia apare în forma: “Lupus est homo homini, non homo, quom qualis sit non novit”, adică “Atunci când nu-l cunoşti, omul este lup pentru om”. Poetul se referă la faptul că un om îl consideră pe altul, pe care nu-l cunoaşte, lup, în sensul fricii de necunoscut, de un pericol.
“Latinii i-au asemuit cu lupii, indienii îi compară cu panterele, iar noi spunem despre asemenea indivizi că se mănâncă între ei ca nişte câini. Versul întreg era: Lupus est homo, homini, no homo, dar uzul l-a rezumat în trei cuvinte”, spune I. Berg în dicţionarul de cuvinte, expresii, citate celebre.
Expresia este folosită pentru a defini lupta continuă a omului pentru supravieţuire şi modul în care fiecare dintre noi tindem să ne folosim de orice mijloace pentru a ne vedea scopul atins.
Foarte mulţi gânditori şi scriitori au ilustrat cugetarea prin exemple caracteristice epocii cu care au fost contemporani.
Spre exemplu, filosoful englez Thomas Hobbes consideră în legătură cu această expresie că “starea naturală este o stare de război a tuturor împotriva tuturor. Pentru că oamenii au aceleaşi nevoi de satisfăcut, în timp ce bunurile materiale sunt limitate, pentru că fiecare poate pretinde o superioritate asupra altora, se vor naşte în mod necesar conflicte sângeroase, care ar putea pune specia umană în pericol. De aceea, intrarea în societate apare ca fiind necesară”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri
Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri În România mai avem puțin până să ajungem să avem aceleași prețuri ca în Elveția, după luni consecutive de creștere a inflației. Când merg la supermarket, mulți cetățeni pot observa că au ajuns să pună din ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi