Premieră națională: 2 școli din Alba își decalează programul pentru descongestionarea traficului rutier. Elevii vor începe cursurile la ore diferite
Premieră națională: 2 școli din Alba își decalează programul pentru descongestionarea traficului rutier. Elevii vor începe cursurile la ore diferite
Inspectoratul Școlar Județean Alba a decis modificarea orarului la Școala Gimnazială „Avram Iancu” și Liceul de Arte „Regina Maria”, pentru decongestionarea traficului rutier în centrul municipiului Alba Iulia, măsura fiind aplicată experimental, în premieră națională, a confirmat pentru Ziarul Unirea prof. Cornel Sandu, inspector școlar general.
Șeful IȘJ Alba a explicat că pe străzile din apropierea acestor școli circulația rutieră se desfășoară cu dificultate la ora la care încep cursurile și din cauza numărului mare de părinți care-și aduc copiii cu mașinile la școală.
În plus, unele străzi sunt chiar înguste, mașinile deplasându-se cu greutate. În aceste condiții, școlarii ciclului primar de la Liceul de Arte „Regina Maria” vor începe cursurile la ora 8.30, iar astfel nu se vor intersecta cu elevii mai mari, nici măcar în pauze, deoarece orele de curs vor avea tot câte 50 de minute. Mai mult, cei mici învață în alt corp de clădire.
În schimb, la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, ambele cicluri vor învăța de la ora 8.30. Prof. Cornel Sandu a spus că, în cazul în care măsura implementată acum experimental va da roade, atunci din anul școlar viitor va fi generalizată, elevii mai mari urmând să înceapă cursurile la ora 7.30 sau 8.00, iar cei din ciclul primar, la 8.30 sau la ora 9.00.
Gabriel Bucur, directorul Școlii Gimnaziale Avram Iancu din Alba Iulia, a declarat pentru ziarulunirea.ro că la unitatea de învățământ se va face un chestionar prin care va fi solicitată opinia părinților. Cel mai probabil se va decala orarul doar de săptămâna viitoare.
La Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia, elevii sunt în imposibilitatea de a își ține cursurile în mod normal, fiind stricată centrala termică, iar școala nu intră sub incidența noilor hotărâri ale IȘJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Anastasia și David Tudor, din Alba Iulia, încântători la un concurs de chitară: „Talentul prinde aripi atunci când este hrănit cu perseverență și dedicare”
Anastasia și David Tudor, din Alba Iulia, încântători la un concurs de chitară: „Talentul prinde aripi atunci când este hrănit cu perseverență și dedicare” Albaiulienii Anastasia și David Tudor au obținut noi performanțe notabile în domeniul muzicii. Cei doi frați au fost premiați la un concurs internațional de chitară clasică. Citește și: Concurs de cultură […]