Prognoza meteo pe o lună: Cum va fi vremea de Ziua Națională a României și în primele săptămâni din decembrie
Vremea se încălzeşte în următoarele zile, după valul de aer polar care a adus ninsori, polei şi frig pătrunzător, dar nu scăpăm de ploi.
Marţi, 26 noiembrie, cerul va avea înnorări temporare şi local va ploua în regiunile intracarpatice, iar pe parcursul zilei pe arii restrânse şi în cele sudice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vestul şi sudul ţării, în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade, iar cele minime în general între -1 şi 7 grade. Pe arii restrânse în sudul şi sud-estul ţării vor fi condiţii de ceaţă.
În Capitală, cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi condiţii pentru ploi slabe, în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 9 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade.
De la mijlocul săptămânii, valorile termice vor fi în creştere şi vor deveni mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Temporar vor fi precipitaţii, cu o probabilitate mai ridicată din a doua parte a intervalului.
ANM a publicat şi prognoza lunară, valabilă până pe 23 decembrie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 1993-2016.
Săptămâna 25.11.2019 – 02.12.2019
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice, dar şi uşor excedentar în nord-vestul extrem al ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 02.12.2019 – 09.12.2019
Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi excedentare în regiunile intracarpatice şi apropiate de cele normale ale perioadei în rest.
Săptămâna 09.12.2019 – 16.12.2019
Temperaturile medii se vor situa peste cele specifice acestui interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice şi local excedentar în cele nordice şi centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 16.12.2019 – 23.12.2019
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele normale pentru această săptămână la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acaestă perioadă vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 9 februarie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 9 februarie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 9 februarie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]