Nici în acest an, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia nu a prins metarankingul!
Nici în acest an, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia nu a prins metarankingul!
Asociația Cercetătorilor Români „Ad Astra” a finalizat exercițiul național de metaranking universitar 2019, clasament ce stabilește cele mai bune universități din țară. În anul 2019, în România există 54 de universități publice (incluzându-le și pe cele militare) și aproximativ 37 de universități private acreditate instituțional.
Scopul metarankingului universitar este să identifice care dintre aceste universități au o minimă vizibilitate internațională în rankingurile majore ale universităților (sunt prezente în cel puțin un ranking inclus în analiză) și care este impactul lor relativ în aria academică internațională (prin punctajul obținut în metaranking). Metarankingul universitar 2019 utilizează metodologia propusă de membrii High Level Experts Group, numiți acum 3 ani de Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice pentru a elabora primul metaranking universitar, în 2016. În acest an, topul a fost realizat de Daniel David și Silviu Matu (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), Ovidiu Andronesi – Universitatea Harvard, Dorel Banabic – Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Carmen Buzea – Universitatea „Transilvania” Brașov, Bogdan Florian și Adrian Miroiu (Școala Națională de Studii Politice și Administrative București), Lazăr Vlăsceanu (Universitatea București).
În topul din 2019 s-au clasat 30 de instituții de învățământ superior din România, în vârful ierarhiei situându-se, pentru al patrulea an consecutiv, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, cu 18 puncte, urmată, ca și în ceilalți ani, de Universitatea București – 15 puncte și Universitatea Politehnică București – 13 puncte. Pe locul 4 a trecut Universitatea de Vest Timișoara – 10 puncte, iar pe poziția a cincea, cu câte 9 puncte, se află Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București. Locul 6 este ocupat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa din Iași“ – 8 puncte, iar pe 7 se situează Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iași – 6 puncte. Poziția a opta din clasament este împărțită de Universitatea Politehnică Timișoara și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, cu 5 puncte, fiecare, iar pe locul 9 se clasează Universitatea „Transilvania” Brașov, cu 4 puncte. În top 10 și-au găsit locul 3 universități cu câte 3 puncte: Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Alte 4 instituții de învățământ superior românești își împart locul 11: Universitatea Craiova, Universitatea Oradea, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și Universitatea „Ovidius” Constanța, cu câte 2 puncte. Grupul instituțiilor de învățământ superior care au prins metarankingul universitar 2019, cu un punct, fiecare, cuprinde 11 universități: Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, Universitatea Petroșani, Universitatea Pitești, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă București și Universitatea „Valahia” Târgoviște.
Așadar, nici în acest an Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia nu se numără printre universitățile din metarankingul universitar, deși a fost înființată cam în aceeași perioadă cu alte instituții de învățământ superior care au prins un loc în top, cum sunt, de exemplu, cele de la Arad sau Târgoviște.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO VIDEO | Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean, dublă campioană națională la Culturism și Fitness. A reușit să își apere titlul la concursul organizat în Cluj-Napoca
FOTO VIDEO | Albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean, dublă campioană națională la Culturism și Fitness. A reușit să își apere titlul la concursul organizat în Cluj-Napoca Campionatul Național de Culturism si Fitness s-a organizat la Cluj-Napoca în perioada 15-19 mai, iar albaiulianca Mihaela Mih-Dehelean a reușit să își apere cu succes titlul de campioană. După ce a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români