Situație DEZOLANTĂ: Două SPITALE de COPII din țară au rămas fără apă caldă și căldură
Situație DEZOLANTĂ: Două spitale de COPII din țară au rămas fără apă caldă și căldură
Două spitale din București, Robănescu și Marie Curie, au rămas fără apă caldă și căldură la început de iarnă, din cauza unor lucrări efectuate de RADET.
Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Capitalei, RADET a luat decizia să oprească apa caldă și căldura începând de luni, 18 noiembrie, pentru 48 de ore, pentru a înlocui o conductă afectată, ”operațiune absolut necesară pentru ca, în această iarnă, să nu mai existe avarii în zonă.”
În ceea ce privește situația spitalelor afectate de decizia RADET, primăria condusă de Gabriela Firea afirmă că aceste unități medicale, aflate în sectorul 4, au obligația să își asigure singure ”câte o sursă suplimentară pentru fiecare agent termic, respectiv apă caldă și căldură”.
Mai mult decât atât, reprezentanții RADET afirmă că au informat încă din data de 15 noiembrie conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii MS Curie București, de lucrările ce vor fi efectuate, astfel încât ”aceasta să poată lua măsurile necesare, conform obligațiilor legale ce ii revin.”
În schimb, Primăria Capitalei nu explică de ce a fost nevoie ca aceste lucrări de reparații să fie efectuate la început de iarnă, și nu vara, de exemplu, când au fost temperaturi ridicate iar pacienții nu ar fi suferit de frig.
”În zona Progresul din sectorul 4, RADET efectuează o lucrare importantă de refacere a Magistralei CET Progresul, Magistrala ce alimentează jumătate din sectorul 4 și care are o vechime de 34 de ani.
După oprirea furnizării agentului termic de săptămână trecută, au fost efectuate verificări suplimentare ale Magistralei și s-a constatat că sunt și alte tronsoane afectate.” – se arată în comunicatul PMB.
Ministerul Sănătății a cerut printr-un comunicat oficial ca Primăria Capitalei să rezolve ”de urgență” lipsa apei calde și a căldurii la Spitalul Marie Curie și la Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. Nicolae Robănescu.
Oficialii din minister spun că vineri, 15 noiembrie, printr-un comunicat de presă, doamna Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, oferea promisiuni și garanții solide, că începând cu acea dată, la cele două unități spitalicești nu vor mai fi astfel de probleme.
”Aceasta a spus că lucrarea a presupus înlocuirea unor porțiuni de conductă veche de 50 de ani și că face parte dintr-un program mai amplu de reparații și modernizări, într-o zonă unde anul trecut au fost cele mai multe probleme. Astfel, s-a dispus înlocuirea unor porțiuni de conductă din magistrala Berceni-DN800, care alimentează și cele două spitale, se mai precizeaza în acel comunicat.
Astăzi, 18 noiembrie, situația s-a repetat, la Spitalul Marie Curie, punând în dificultate activitatea de îngrijire a copiilor internați aici.” – spun cei din Ministerul Sănătății.
”Fiind doctor de meserie și știind specificul activității într-un spital precum cel de la Marie Curie, m-am deplasat personal vineri acolo pentru a mă asigura că totul a revenit la normal. Am rămas surprins de precizările venite de la Primăria Capitalei, prin care ni se explica faptul că noi, cei din Ministerul Sănătății, ne-am impacientat degeaba și că lucrările erau anunțate din timp, iar spitalele notificate corespunzător. Iată că acum situația se repetă, perturbând grav activitatea acestui mare spital de copii și revin cu solicitarea făcută vineri, către doamna primar general, Gabriela Firea, să intervină de urgență pentru ca atât Spitalul Marie Curie, cât și Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. Nicolae Robănescu să beneficieze de apă caldă și căldură”, a precizat și secretarul de stat din Ministerul Sănătății, conf.dr. Horațiu Moldovan, conform sursei citate.
sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2024: Ce categorie de pensionari nu primește banii înainte de Paște Anul acesta, în luna mai, pensiile vor fi virate pe card în intervalul 2-3 mai. De data aceasta, pensionarii au primit banii mai devreme, dat fiind că Paștele cade în această perioadă și bugetarii sunt în concediu între 1 și 6 mai. Cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 16 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi