(P) Comunicat de presă: Votăm cu inima: Viorica Dăncilă – un președinte care luptă pentru bunăstarea românilor și își apără țara!
Avem nestrămutata convingere că duminică cetățenii vor vota cu inima un președinte care își apără țara și o pune mai presus de orice, un președinte care luptă pentru o Românie mai bună, care nu lasă pe nimeni în urmă și care are grijă, în mod egal, de toți ai ei.
Vă chemăm alături de Partidul Social Democrat pentru a fi mai uniți, mai demni, mai siguri de binele nostru și al familiilor noastre, pentru a avea speranță, bunăstare și încredere în noi înșine.
Doar împreună putem da semnalul schimbării, de la indiferență la implicare, de la aroganță la apropiere de oameni, de la dispreț la sprijin și respect. Președintele României este, înainte de toate, o sumă a unor valori: încredere, viziune, stabilitate și respect. Viorica Dăncilă și-a asumat drumul către această demnitate, știind că trebuie să dovedească, în fața cetățenilor și a lui Dumnezeu că înțelege, onorează și apără aceste valori. Fără noi, cei care credem în România și în viitorul ei, care am arătat că suntem mulți și puternici împreună, Viorica Dăncilă nu are această posibilitate! Ieșim la vot pentru un președinte capabil să redea demnitatea românilor și să îi aducă împreună, pentru un șef de stat onest, muncitor și implicat. Pentru că ne dorim cu toții o Românie a respectului, a unității, a bunăstării și un președinte care să vegheze permanent la interesul românilor.
Viorica Dăncilă: „Proiectul meu pentru România are la bază 10 principii care vor sta pe masa dialogului atât cu partenerii interni, cât şi cu cei internaţionali:
- Voi lucra pentru o societate în care nimeni nu este lăsat în urmă!
- Toţi românii trebuie să se bucure de dezvoltarea ţării!
- Nu voi negocia democraţia, la nivel naţional, european sau internaţional!
- Voi veghea la siguranţa naţională, ca prioritate absolută!
- Avem nevoie de o administraţie publică implicată, puternică şi responsabilă!
- Cred într-o Românie care contează într-o Europă socială şi o lume globalizată!
- Cred în politica externă făcută în beneficiul României şi al românilor!
- Voi fi un preşedinte implicat al românilor de pretutindeni!
- Vom demonstra lumii că România este o gazdă bună şi un partener de cuvânt!
- Voi deschide Palatul Cotroceni şi îl voi conecta cu ţara!”
Viorica Dăncilă este candidatul care pune interesul public mai presus de cel personal, care a adus stabilitate îndemnând mereu la consens și unitate. Duminică votăm cu inima, cu gândul la poporul român, la un ”mâine” mai bun, la un președinte aproape de oameni, votăm poziția 5 de pe buletinul de vot, votăm Partidul Social Democrat (PSD), votăm Viorica Dăncilă!
Ioan Dîrzu, Deputat PSD de Alba
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – P.S.D.
– Executat de UNIREA PRES S.R.L
– CUI mandatar financiar coordonator 31190008
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 11 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale