Autoritățile din Alba în alertă: Transport ILEGAL de PORCI, identificat pe raza județului Alba
Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba vor lua măsuri drastice pentru prevenirea apariției altor focare de Pestă Porcină Africană (PPA) și vor sancționa persoanele care achiziționează purcei din locuri afectate de boală sau necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie), fără documente sanitare veterinare de transport și fără documente care să ateste starea lor de sănătate.
DSVSA Alba a fost notificată, vineri seara, de către agenți de poliție cu privire la existența unui transport ilegal de suine, autovehiculul fiind oprit pe DJ 107, pe raza comunei Daia Română.
În mijlocul de transport se aflau opt porci, iar conducătorul auto nu a putut prezenta documente sanitare veterinare de proveniență și care să ateste starea de sănătate a acestora, fiind sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 2.400 de lei.
Sancțiunea a fost aplicată pentru că nu s-a putut demonstra trasabilitatea animalelor deținute, pentru absența documentelor prevăzute de legislația sanitară veterinară, respectiv: crotalie, certificat de sănătate eliberat de medicul veterinar împuternicit, certificat sanitar veterinar de transport suine, formular de mișcare și aviz de mișcare interjudețean. Porcii au fost confiscați, eutanasiați și neutralizați.
Având în vedere impactul la nivel economic și social pe care îl are acest virus, DSVSA Alba va intensifica verificările pentru prevenirea apariției Pestei Porcine Africane pe teritoriul județului, iar persoanele care nu respectă legislația sanitară vor fi sancționate conform legii.
Reamintim că prezența PPA a fost confirmată, joi, la doi porci dintr-o gospodărie din comuna Vidra, sat Goiești. Autoritățile sanitare veterinare vor depune toate diligențele necesare astfel încât focarul să fie stins și să prevină apariția altora. Persoanele care consideră că există transporturi ilicite sau au dubii cu privire la săvârșirea unor fapte prevăzute de legislația sanitară veterinare se pot adresa DSVSA Alba la nr. de telefon 0258.835.915.
Solicităm crescătorilor de animale să nu procedeze la achiziţii de porcine neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoțite de documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare a porcinelor, din exploataţiile de origine către alte locaţii, se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală.
Reamintim oamenilor! Nu intrați în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; nu cumpărați furaje din zone în care evoluează boala; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibată cu o soluţie slabă de sodă caustică;
Creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci domestici;
Nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare provenite de la carnea de porc gătită în familie;
Dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
Nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
Nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.
Orice caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare.
Subliniem că Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha: Un nou protest al păgubiților în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Ce spun protestatarii
Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha: Un nou protest al păgubiților în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Ce spun protestatarii O parte din păgubiții din scandalul imobiliar Parc Residence Alpha din Alba Iulia au protestat din nou marți, 7 mai 2024, de data aceasta în fața cabinetului de insolvență Jurj Liliana. Citește și: Scandalul imobiliar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale