Taximetristă din Alba Iulia agresată la Cugir
N-a stat prea mult pe gânduri tânăra taximetristă din Alba Iulia atunci când un individ prezentabil (după descrierea acesteia) i-a cerut să-l transporte cu maşina la Cugir, în seara zilei de sâmbătă, 25 februarie, gândindu-se probabil că la o aşa distanţă încasează şi un ban pe măsură. N-avea de unde să ştie pe cine duce la o oră aşa de târzie (ora 21.00). Şi nici ce i s-ar putea întâmpla la capătul drumului. După cum avea să declare organelor de poliţie, la terminarea cursei, în loc să-şi primească contravalarea serviciului prestat, aceasta a fost lovită brutal de individul luat în maşină care a încercat să o violeze, i-a luat telefonul mobil şi apoi maşina după care a dispărut abandonând-o în stradă. Aflată în această situaţie, agresată fizic şi cu hainele sfâşiate, tânăra a bătut la întâmplare, la poarta unei case de pe strada Viilor cerând ajutor. A avut noroc ca familia să o primească în casă şi să sune la 112. Poliţia Cugir a răspuns prompt transportând-o pentru îngrijiri la spitalul orăşenesc. Potrivit datelor înscrise în registru de medicul de gardă, pacienta a fost diagnosticată cu agresiune, plagă contuză parietală dreapta, hematom post traumatic parietal drept, după care a fost tratată şi externată în aceeaşi seară.
Potrivit informaţiilor pe care le deţinem de la Poliţia Cugir, autoturismul a fost găsit abandonat pe strada 21 Decembrie 1989 iar agresorul a fost identificat, urmând a fi prins şi încarcerat pentru mai multe capete de acuzare. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
12 mai 2025 | Amenzi de peste 42.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 24 de ore. Șase șoferi au rămas fără permis de conducere
12 mai 2025 | Amenzi de peste 42.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 24 de ore. Șase șoferi au rămas fără permis de conducere În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și […]
Bărbați din Vâlcea, REȚINUȚI de polițiștii din Alba pentru ÎNȘELACIUNE: Ar fi încercat să vândă bijuterii din aur fals unei persoane din Aiud
Bărbați din Vâlcea, REȚINUȚI de polițiștii din Alba pentru ÎNȘELACIUNE: Ar fi încercat să vândă bijuterii din aur fals unei persoane din Aiud Doi bărbați din Vâlcea au fost reținuți de polițiștii din Alba pentru pentru înșelăciune după ce ar fi încercat să vândă bijuterii din aur fals unei persoane din Aiud. Potrivit IPJ Alba, […]
23 mai 2025 | Bursa generală a locurilor de muncă la Alba Iulia: Unde va fi organizat evenimentul
23 mai 2025 | Bursa generală a locurilor de muncă la Alba Iulia: Unde va fi organizat evenimentul Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul se va […]