Rămâi conectat

Ştirea zilei

A 6-a operație de transplant de inimă realizată la Târgu Mureș, pe 2019. Pacientul aflat în stare gravă de insuficienţă cardiacă a primit o nouă șansă

Unirea Ziarul

Publicat

în

URS Construct

A 6-a operație de transplant de inimă realizată la Târgu Mureș, pe 2019. Pacientul aflat în stare gravă de insuficienţă cardiacă a primit o nouă șansă

Medicii din Târgu Mureş au reușit cea de-a șasea operaţie de transplant de cord din acest an.

Beneficiarul este un bărbat de 42 de ani, din Bucureşti, care se afla în stare gravă de insuficienţă cardiacă. El a primit o nouă șansă la viață, anunță Rador.

Cordul a fost adus la Institutul Inimii din Târgu Mureş cu un avion SMURD, iar operația în sine a durat toată ziua, fiind efectuată de o echipă formată din patru medici specialiști. „Sperăm ca evoluţia în continuare să fie bună. A fost o operaţie care a durat mai mult decât de obicei. Ne-am dori să putem face mai multe intervenţii, pentru că în continuare pe listă sunt mulţi pacienţi, tineri mai ales”, a declarat, la final, doctor Horaţiu Suciu.

Donatorul cordului a fost un bărbat de 43 de ani, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Doctor Constantin Opriş”, din Baia Mare, care suferise un anevrism cerebral şi nu mai putea fi salvat. Familia acestuia și-a dat acordul pentru prelevarea de organe (cord, ficat, rinichi, cornee) şi ţesuturi osoase, gest care poate salva alte şase vieți!

Familia pacientului salvat a transmis mulţumiri pentru șansa la viață primită.

„Aștepta această inimă de patru ani. Cel mai rău a început să se simtă din luna mai, dar am sperat tot timpul, nu am crezut că lucrurile vor avea o altă întorsătură”.

sursă: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Autoturism furat din Olanda, indisponibilizat de polițiștii din Alba: Era condus de un tânăr de 19 ani, din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autoturism furat din Olanda, indisponibilizat de polițiștii din Alba: Era condus de un tânăr de 19 ani, din Alba Iulia Un autoturism furat din Olanda a fost indisponibilizat de polițiștii din Alba. La volanul mașinii se afla un tânăr de 19 ani, din Alba Iulia. La data de 7 februarie 2025, în jurul orei 23.10, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea