Rămâi conectat

Actualitate

Din 2020, românii vor putea să ia medicamente și să facă investigații medicale oriunde în țară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Din 2020, românii vor putea să ia medicamente și să facă investigații medicale oriunde în țară

Românii vor putea obține medicamentele de care au nevoie din orice farmacie din țară, iar investigațiile paraclinice se vor putea face fără să se mai țină seama de casa de sănătate cu care are contract medicul care a făcut recomandarea, începând cu 1 ianuarie 2020.

Măsura ar fi trebuit implementată de la 1 iulie 2018, dar Guvernul a decis amânarea implementării măsurii de două ori, iar acum, printr-un act normativ oficializat recent, este stabilită o nouă amânare a aplicării acestei măsuri.

Românii asigurați ar fi putut avea acces la tratamentele medicamentoase și la investigații paraclinice oriunde în țară în baza recomandării medicului încă de la 1 iulie 2018, așa cum era stabilit prin Contractul-cadru ce reglementează condițiile acordării asistenței medicale (Hotărârea Guvernului nr. 140/2018). Numai că s-a decis amânarea acestei facilități, termenul stabilit acum pentru aplicarea ei fiind 1 ianuarie 2020.

Amânarea se regăsește într-un act normativ publicat vineri în Monitorul Oficial, respectiv în Hotărârea Guvernului nr. 416/2019. Măsurile cuprinse în HG nr. 416/2019 intră în vigoare lunea viitoare, adică pe 1 iulie 2019.

„Având în vedere că este necesară o updatare a soluțiilor informatice pentru implementarea reglementărilor H.G. nr. 140/2018 ce aveau ca dată de aplicare 1 iulie 2019, este necesară prorogarea termenului de aplicare a acestor reglementări. Astfel, până la sfârșitul anului 2019, asiguratul are posibilitatea de a se prezenta la furnizorii de medicamente și de investigații paraclinice care sunt în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care este și medicul prescriptor„, scrie în nota de fundamentare a proiectului legislativ ce a devenit acum HG nr. 416/2019.

Românii ar fi trebuit să aibă deja posibilitatea de a cumpăra medicamente de oriunde din țară, indiferent de județul în care a fost emisă rețeta, încă de anul trecut, dar autoritățile au decis ca măsura să se amâne până la sfârșitul acestei luni, iar acum, prin acest act normativ, se stabilește amânarea aplicării măsurii până la sfârșitul anului.

Legislația actuală prevede obligația farmaciilor de a elibera medicamente compensate, indiferent de nivelul acesteia, doar pentru rețete eliberate de un medic care are contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate, adică din aceeași regiune. Același lucru e valabil și pentru investigațiile paraclinice.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vouchere sociale 2024: Pragul pentru tichete și medicamentele compensate crește la 2.210 lei

Bera Larisa

Publicat

în

Vouchere sociale 2024: Pragul pentru tichete și medicamentele compensate crește la 2.210 lei În ședința de Guvern de astăzi, 2 septembrie 2024, premierul Marcel Ciolacu a anunțat noi măsuri pentru toți pensionarii. Concret, va crește pragul pentru tichetele și medicamentele compesate de la 2.000 la 2.210 lei. Măsura vine în ajutorul pensionarilor care ar fi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea