Rămâi conectat

Ştirea zilei

Dorin Nistor la Radio Unirea FM: „Modernizarea sistemului medical din Sebeș, o prioritate pentru administrația locală”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dorin Nistor, primarul din Sebeș: „Investiția în sistemul medical din Sebeș este necesară datorită nodului de autostrăzi din zonă și pentru faptul că suntem prima poartă a Transalpinei.”

Primarul sebeșean vorbește tot mai des despre nevoia acută a orașului de a-și dezvolta propriul sistem medical pe raza localității Sebeș. Accidentele tot mai frecvente pe autostradă impun crearea unor facilități și modernizarea celor existente: „pentru că timpul, în astfel de situații, reprezintă factorul crucial între viață și moarte”, afirmă primarul.

Spitalul din Sebeș ar urma să faciliteze accesul la servicii medicale pentru aproape 60.000 de locuitori, atât din oraș, cât și de pe Valea Sebeșului, dar și din localitățile învecinate, arondate municipiului.

Cu aceste investiții se ia în considerare și problema unor eventuale supraaglomerări a Spitalului Județean Alba, iar un flux de pacienți din zonă ar putea fi preluat de către unitatea din Sebeș.

„Propunerea construcției unui corp de clădire nou nu este eficientă din punct de vedere al bugetului, acesta costând 90 de milioane de lei (bugetul primăriei fiind de doar 70 de milioane de lei), astfel că proiectul vizează modernizarea spitalului actual, atât ca și reparații în infrastructura spitalului, cum ar fi liftul din zona de maternitate, cât și ca dotări tehnologice, vizându-se spre achiziționare aparate medicale performante.”

De asemenea, primarul a declarat că se urmărește o înțelegere cu diferiți agenți economici pentru investiții în comunitatea din care acestea fac parte.

Spitalul ar urma să fie acreditat în anul 2021.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Pălăriile Dădârlat, produse într-un atelier din Alba, vedete la UNTOLD: Modele special create pentru cel mai mare festival din România

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pălăriile Dădârlat, produse într-un atelier din Alba, vedete la UNTOLD: Modele special create pentru cel mai mare festival din România Pălăriile Dădârlat, brandul românesc care a luat naștere în Alba de mai bine de un secol, produse din generație în generație cu multă iubire, pasiune și suflet, sunt vedetele festivalului UNTOLD care a debutat astăzi, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea