FOTO. “Tabăra urbană” de la Alba Iulia: Zeci de persoane așteaptă zilnic în fața primăriei, înarmați cu scaune pliante, paturi mobile, saci de dormit sau corturi improvizat, să prindă un loc de parcare

De câteva luni, săptămânal, zeci de persoane așteaptă cu zi cu noapte în fața primăriei din Alba Iulia, înarmați cu scaune pliante, paturi mobile, saci de dormit sau corturi improvizat, să prindă un loc de parcare, deoarece procedura de distribuire e ”primul venit, primul servit”.

Cozile interminabile au fost sesizate mai ales de cei care locuiesc în zona primăriei, iar reacțiile nu au întârziat să apară. O doamnă din Alba Iulia a descris într-o postare pe rețeaua de socializare facebook atmosfera de tabără urbană care domină în zonă. Dacă ziua locul e un furnicar de oameni, noaptea lumea se împuținează.

„De câteva luni bune încoace, aproape săptămânal, de fiecare dată când ies pe balcon am o acută senzație că locuiesc într-o stațiune montană. Ceva cu tabără, camping, oricum. Și astfel, în fiecare seară de weekend aștept focul de tabără, iar la cât se face de frig peste noapte…cred că mult nu mai am de așteptat.

Să precizez. Locuiesc la șes în primul rând. Și în centrul orașului, în al doilea. Mai precis lângă Primărie. Iar Primăria a stabilit un program pentru înregistrarea și distribuirea în această ordine a locurilor de parcare în oraș. Programul presupune câte o luni dimineață distinctă pentru fiecare cartier/grup de străzi. Oamenii vin la ora 8:00, cu dosărelele-n straiță, se înscriu pe listă, care prind loc e bine, care nu…îsi parchează autoturismul pe Olx, la vânzare. Nimic suspect, ba chiar exemplu de civilizație.

Ziceți? Ei bine, poate părea suspect dacă am presupune că nu știți treaba asta (cum nu o știam nici eu acum câteva luni) și vă treziți într-o vineri după masă cu o mare de oameni adunată în fața Primăriei. Și implicit, în fața blocului tău. Fără dosărele dar, în schimb, cu scaune pliante, pachețele de acasă, păturici și umbrele de campare.

Gata, e miting, mi-am zis. Protest. Grevă. Ceva grav, oricum. La cum s-au pregătit ăștia nu pleacă până nu mai bagă pe cineva la pârnaie. Oamenii însă – relativ pașnici. Nici o înjurătură, nici o lozincă în rime, nici un steguleț.

O sectă trebuie să fie, mi-am zis. E nevoie de o doză mare de spiritism să șezi așa calm pe șezlong în mijlocul orașului. Însă nu par să se asemene și să se adune unul cu altul în nici un mod și chip. Unii par a nu se cunoaște deloc între ei, darmite a împărți un crez.

O reuniune de partid. Strângere de semnături. Voturi. Însă nici o pungă de zahăr, nici un ulei, un lapte sau corn, orice credibil din punct de vedere politic.

O revedere de școală, ar putea fi. Veche ori școala ori generațiile, iar oamenii trebuie că au fost plecați în toate colțurile lumii de atât de mult timp încât singurul punct de reper valid al intâlnirii a rămas Primăria Urbei. Doar că lipsesc îmbrățișările, cheile bolizilor atârnate la gât și spanio-ital-angli-românismele aferente. Nici un “amigo” “hermano” sau “bro” nu regăsesc printre zumzete.

Așa că, toate variantele au picat. Iar spre marea-mi surprindere, am observat cum oamenii se adună vineri după masă și dispar luni dimineața. Ca după un pufăit de baghetă magică. Și oricât de iubitor de weekend ai fi – așa încât să ieși în mijlocul orașului să-l celebrezi – totuși parcă noaptea ai împărți-o între patru pereți și o saltea.

Între timp am aflat faza, scopul și esența situației și am decis să o iau ca atare. Să mă simt – la mine pe balcon – ca un martor supervizor a unei tabere urbane.

De vineri se pregătește așezarea. Unii mai diligenți apar de joi, în inspecție. Verifică solul, terenul, poziția, starea vecinului de la 3 și capra ăluia de peste drum. Întreabă, dau din coate, scriu ceva pe niște liste și pleacă acasă să-și facă bagajele pentru weekendul în deplasare.

Ulterior apar primele scaune pliante, paturi mobile, saci de dormit sau corturi improvizate. Apoi se adună cetățenii. Cu pizza, reviste, tablete, cafele la pahar, sticle de suc, beri la doză, pilote și pături pufoase. Unii au radiouri mobile să le țină de urât. Alții au doar mâini în buzunare. Și buzunarele doldora de semințe. Majoritatea vin însă cu umbrele de ploaie sau de soare (după caz), cu picii din dotare care au putut fericiți să se bălăcească toată vara în fântâna arteziană renovată din bani publici sau cu animalele de companie care au avut suficient spațiu pentru a-și face nevoile. De zbenguială, vreau să zic. Și nu numai.

Vârsta medie e una ce poate fi adaptată vorbei ăleia cu “cine n-are bătrâni …”. Căci cei care au, i-au trimis de veghe în tabără urbană la Primărie.

Stau și sporovăie relaxați rezemând pereții luciosi ai instituției principale din oraș. E un zumzet care-mi aduce aminte de șezătorile de la sat, când se adunau oamenii pe la porți. Nu că aș fi participat la vreuna, dar sigur așa trebuia să fie.

Sau, să fiu mai actuală, e ca un grup de whatsapp în carne și oase. Unii intră, alții ies din perimetru, își comunică update-uri, dau alarme care și ce bere vrea când vine rândul unuia să fugă la non-stop, își schimbă pozele de profil atârnând încă o pătură pe umeri.

Noaptea participanții se împuținează. Și se liniștesc, prelingându-și umerii obosiți de piramida luminoasă de lângă Primărie. Am înțeles că și-au stabilit ture. Se schimbă la ora 3:00 am. Rezonabil zic. Asta doar în primele două nopți. Noaptea de duminică spre luni e mai solicitantă. Pe principiul “frate frate dar brânza e pe bani” toată lumea rămâne la posturi să își asigure înscrierea prioritară pe listele de parcare.

Vine iarăși luni, oamenii pleacă înscriși, și posibil fericiți, iar eu rămân din nou fără foc de tabără.

Drept e că m-am obișnuit cu zarva asta de “tabără urbană” la câțiva metri de locuința mea dar primitivismul și lipsa de sens a statului ăsta timp de 3 zile în fața unei instituții publice care ar tb să îți rezolve o problemă, nu să îți mănânce un weekend din viață, mi se pare mai mult o gestiune și organizare de tip “tarabă rurală”.

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---