Gloria Cricău 2019, pregătită pentru debutul oficial
Gloria Cricău 2019, formație înființată în această vară, este pregătită pentru startul în liga a cincea și faza județeană a Cupei României, urmând ca la finele acestei săptămâni să susțină primul joc oficial.
Noua echipă de fotbal din comuna Cricău va întâlni, duminică 25 august, de la ora 18.00, pe teren propriu, pe Voința Teiuș în prima etapă a fazei județene a Cupei României. Lotul Gloriei Cricău este alcătuit din 25 de jucători, iar printre achizițiile de marcă se numără jucători experimentați precum Ciprian Dumitru, Vasile Soporan (Performanța Ighiu) sau Alexandru Culda (Spicul Daia Română). Alte nume din lot sunt Florin Pintea, Alexandru Petrușel, Victor Jina, Daniel Chira, Radu Cristea și Adi Prața (ex-Navobi Alba Iulia). – toți fotbaliștii enumerați având contact cu eșaloanele superioare, respectiv liga a patra sau chiar cu Liga a 3-a. “Cu siguranță iubitorii sportului rege din comuna Cricău așteaptă cu nerăbdare debutul echipei într-un meci oficial și vor fi prezenți în număr mare la meciurile de acasă. După cum se știe, Cricăul are printre cele mai frumoase galerii din județ”, a declarat Darius Iacșa, președintele Gloriei Cricău 2019.
“Obiectivul nostru este să câștigăm fiecare meci și să aducem cât mai mulți oameni la stadion”, a mai precizat oficialul noii grupări din Cricău. Sponsorii formației ce va juca în Seria 1 a Ligii a 5-a sunt Todo Dent (cabinet stomatologic), Mecsol Galda și MDR Group, primul meci în acest eșalon fiind peste două săptămâni, la Cuprirom Abrud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025 | Vezi laureații echipei din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025, adică jumătate dintre nominalizările făcute de FRV| Vezi laureații echipei din „Mica Romă” Echipa din „Mica Romă” susține, joi, și vineri, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, jocurile cu CSM Târgoviște, contând pentru sferturile de finală ale Diviziei A1. În formula […]